Prima zi de din cadrul turneului final pentru categoria Speranţe a Campionatului Naţional de Volei (masculin), care se desfăşoară la Tulcea, a fost presărată cu emoţii pentru copiii lui Burungiu. Meciul cu rivalii de la CS Ocna Mureş nu a fost unul uşor, însă formaţia tulceană s-a menţinut tare pe poziţie şi au învins cu 3-1.
„Miercuri au început meciurile turneului final pentru categoria Speranţe 13-14 ani în cadrul Campionatului Naţional de Volei-masculin. Cum este firesc, toţi sportivii au avut emoţii, şi noi, de pe margine la fel, emoţii resimţite şi de cei din tribune. Meciurile au fost foarte disputate, foarte frumoase, galeria a făcut spectacol şi am reuşit să câştigăm. Astăzi avem meci cu o echipă foarte puternică, astfel că avem un meci puternic de jucat”, ne-a declarat Constantin Burungiu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.