Prichindeii Grupei DoReMi de la Grădiniţa Nr. 3 Step by Step au vizitat luni Primăria Tulcea, acolo unde i-au prezentat primarului Ştefan Ilie cele mai sincere pro-puneri şi proiecte.
„Am avut întâlnire cu un grup de interlocutori spontani şi plini de naturaleţe, care mi-au prezentat cele mai sincere propuneri şi proiecte, aşezate frumos şi convingător pe hârtie. Copiii, cei mai importanţi beneficiari ai actului administrativ, sunt întotdeauna bine-veniţi în Primărie”, a declarat primarul Ştefan Ilie.
Alături de cei mici s-a aflat educatoarea Florentina Romanescu, cea care a fost premiată săptămâna trecută în cadrul Galei „Merito”, unde s-a numărat printre cei 12 profesori din ţară premiaţi pentru profesionalism şi inovare în educaţie.
„Bucuria de a-i primi a fost cu atât mai mare cu cât am cunoscut-o pe doamna Florentina Romanescu, o educatoare plină de har şi pasiune, cadru didactic de top, fapt confirmat de premiul obţinut săptămâna trecută în cadrul Galei <<Merito>>, unde s-a numărat printre cei 12 profesori din ţară premiaţi pentru profesionalism şi inovare în educaţie. Felicitări doamnei Florentina Romanescu şi echipei care o înconjoară!”, a transmis primarul Ştefan Ilie.
La clasa educatoarei Florentina Romanescu sunt 30 de copii, care pot fi văzuţi adesea prin oraş alături de mentorul lor, care îi scoate din grădiniţă de câte ori are ocazia, în ideea de a-i face să participe la diferite experienţe. Merg la bibliotecă de câte ori este ziua unui scriitor cunoscut, la muzee, la acvariu sau în parc.
Calitatea activităţilor educaţionale pe care le desfăşoară i-au adus premiu de recunoaştere a activităţii la Gala „Oameni pentru Tulcea, oameni pentru România”, la secţiunea Educaţie.