Petrecere terminată cu scandal de Rusalii. Luni seara, aflaţi într-un foişor în zona de picnic a lacului Ciuperca, câţiva tulceni au avut neplăcuta surpriză de a fi luaţi la rost de un agent de pază al firmei care asigură securitatea zonei. Pentru că se apropia ora închiderii, agentul de pază a anunţat participanţii la petrecere, nu cu cel mai prietenos limbaj, că trebuie să plece. În urma unui schimb de injurii, agentul a scos un spray lacrimogen cu care a pulverizat spre petrecăreţi. Situaţia a degenerat într-un scandal, iar la faţa locului au sosit echipaje de poliţie.

Conform surselor noastre, la percheziţia efectuată de către poliţişti asupra angajatul firmei de pază şi securitate au fost găsite trei sprayuri paralizante iritant lacrimogene de autoapărare, din care doar unul fusese dat pentru protecţia personală, de către angajator.

De asemenea, în timpul identificării, s-ar fi descoperit că persoana respectivă avea interdicţia de a părăsi oraşul Galaţi, având două dosare pe rol, pentru conducere fără permis şi pentru distrugere. La cele două dosare s-a adăugat acum şi cel pentru încălcarea de către agentul aflat sub control judiciar a interdicţiei de a părăsi localitatea de reşedinţă.

În comisia de disciplină

„Legat de incidentul ce a avut loc la Zona de picnic de la Lacul Ciuperca în data de 5 iunie, din relatările celor implicaţi a reieşit faptul că motivul conflictului a fost legat de o neînţelegere în privinţa programului de funcţionare. Ora de închidere a Zonei de picnic este 21.00, fapt contestat de persoanele aflate la unul dintre foişoare, care au insistat să rămână până la ora 22.00″, spun reprezentanţii Primăriei Tulcea.

Comisia de disciplină urma să se întrunească ieri pentru a analiza situaţia şi a lua măsurile ce se impun.

„În cursul zilei de astăzi, la sediul Primăriei Municipiului Tulcea se va întruni o Comisie de Disciplină, la care vor participa şi agenţii de pază care au fost implicaţi în tura de noapte, fiind chemat de la Galaţi inclusiv directorul firmei de pază. Ulterior, în funcţie de abaterile disciplinare constatate se vor stabili sancţiuni”, au precizat, ieri, reprezentanţii Primăriei.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.