Momentele de dans ale cailor, incluse într-un show ecvestru, vor fi unul dintre principalele puncte de atracţie ale celei de-a şasea ediţii a concursului „Echitaţie la porţile Deltei Dunării”, care se va desfăşura în perioada 21-23 iulie, în incinta Clubului Real Racing de pe şoseaua Murighiol.
Proiectul „Echitaţie la porţile Deltei Tulcea 2023″ al Asociaţiei Club Sportiv Real Racing este finanţat de Primăria Tulcea cu suma de 59.344,8 lei, şi se desfăşoară în perioada 21 – 23 iulie.
„Încă din 2017, <<Echitaţie la porţile Deltei Dunării>> s-a dorit a fi un festival ecvestru deschis tuturor celor care păşesc pentru prima dată în lumea sportului călare, care este formată din mai multe discipline. Până ajungi la o anumită disciplină, trebuie să ai ocazia să le încerci pe toate. Competiţia aduce circa cinci discipline în faţa copiilor, îi urcă chiar şi pe cei care ştiu să călărească ca începător. Sunt probe care încearcă să lucreze partea emoţională a călăreţilor, să îi încurajeze să se apropie de cai şi să participe la nişte probe care astăzi sunt federale. Organizăm probele împreună cu Federaţia Ecvestră Română, care va trimite şi brigada de arbitri. Încercăm să facem o dezvoltare pe orizontală a bazelor mici şi mijlocii, care să dea mai departe României călăreţi de elită. Alături de noi va fi un actor celebru, care este cascador şi profesor de echitaţie, Denis Ştefan. Va prezenta show-uri ecvestre, un tango al cailor şi diverse momente artistice. În pauzele dintre probe, publicul va putea viziona aceste momente speciale”, ne-a declarat dr. Ştefan Răileanu, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Real Racing.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.