Municipiul Tulcea va avea un hub cultural în zona Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”, pentru realizarea investiţiei fiind deja obţinute fonduri.

„Am obţinut finanţare europeană din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, undeva la circa 3 milioane de euro, dacă nu mă înşel, pentru reabilitarea edificiului care este monument istoric şi unde ne dorim să facem acest hub cultural”, a spus Ştefan Ilie.

Declaraţiile au fost făcute  în cadrul vernisajului Salonului de grafică şi desen „Viorel Poiată”, organizat de filiala teritorială a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP).

Necesitatea dezvoltării investiţiilor culturale în Tulcea a fost susţinută de artistul Răzvan Caratănase.

„Tulcea este un oraş cu o istorie fantastică. Nu vă amintesc de Alexandru Ciucurencu, Ion Jalea, mari personalităţi ale culturii române. Dacă acest oraş îşi propune să se înscrie pe lista marilor centre culturale, trebuie să începem cât de curând. Trebuie să dezvoltăm evenimente cu caracter naţional şi internaţional, să invităm cât mai mulţi artişti şi să încercăm de a duce la alt nivel”, a precizat Răzvan Caratănase.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.