Fostele centrale termice de cartier, acum dezafectate, ar putea fi transformate în locuri de socializare, săli de jocuri sportive, centre de asistenţă socială sau alte astfel de centre necesare comunităţii, potrivit unui proiect promovat de arhitecţii tulceni, în cadrul întâlnirilor „Arhitecţii şi Oraşul”, organizate de Primăria Tulcea, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Dobrogea.
Este vorba despre fostele puncte termice ale Energoterm, pentru care arhitecta Anca Suhov şi inginerul Cristian Olteanu au promovat un proiect în acest sens încă de acum doi ani şi jumătate.
„S-a discutat despre refuncţionalizarea punctelor termice, care în acest moment nu mai sunt necesare societăţii Energoterm. Ne dorim ca acestea să se transforme în spaţii utile pentru comunitate. Propunerea pe care am prezentat-o este după modelul autorităţilor din Timişoara, respectiv Hub-uri de cartier. S-a pus şi problema unui centru de asistenţă medicală şi s-a dat ca exemplu municipiul Galaţi, unde s-au realizat grădiniţe”, ne-a declarat arhitect Anca Suhov.
Punctele termice se află în procedură de inventariere şi cadastrare, urmând faza de expertiză tehnică şi de analiză.
„O parte dintre punctele termice au fost transferate de la Energoterm către Primărie şi pot suporta asemenea proiecte, altele sunt încă în administrarea societăţii. Toate acestea se află în procedură de inventariere şi cadastrare, urmând faza de expertiză tehnică şi de analiză pentru a vedea ceea ce are nevoie comunitatea din zona respectivă. Primul punct termic va fi cel din zona Neptun, acolo unde clădirea nu poate fi salvată, dar amplasamentul va fi folosit pentru realizarea unui centru de asistenţă medicală, în cadrul unui proiect pe fonduri europene”, a precizat Anca Suhov.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.