Primarul municipiului, Ştefan Ilie, s-a adresat la Bruxelles, în Parlamentul European, aducând în atenţie atât menţinerea democraţiei şi rolul autorităţilor locale în zonele de conflict, vis-a-vis de agresiunea rusă faţă de Ucraina, dar şi cel al investiţiilor pe care trebuie să le facă Uniunea Europeană la zonele de graniţă.
Liderii Uniunii Europene s-au reunit la Bruxelles, săptămâna trecută, pentru a discuta despre principalele provocări şi priorităţi ale blocului comunitar. Printre subiectele aflate pe agenda plenului s-au numărat situaţia din Ucraina, modalităţi de a sprijini economia, societatea, forţele armate şi reconstrucţia viitoare ale acestei ţării, securitatea şi apărarea europene, care necesită o abordare comună şi coordonată în faţa ameninţărilor hibride, cibernetice, teroriste şi convenţionale la adresa spaţiului euroatlantic.
În calitate de membru al Comitetului Regiunilor Locale de pe lângă Parlamentul European, un organism consultativ format din primari şi preşedinţi de consilii judeţene sau de regiuni, în funcţie de cum este împărţit statul membru, primarul Ştefan Ilie, a participat la plenul liderilor Uniunii Europene, unde a subliniat importanţa menţinerii democraţiei, cu atât mai mult, în vremuri de instabilitate politică şi comercială.
„Una din temele dezbaterii şedinţei plenare a fost rolul autorităţilor locale în menţinerea democraţiei şi ce ar trebui să facă autorităţile locale şi Uniunea Europeană pentru a consolida democraţia în Uniunea Europeană, ţinându-se seamă că foarte multe curente extremiste, foarte multe acţiune nedemocratice, nedemne de principiile Uniunii Europene au loc din ce în ce mai mult în diferite zone. Eu m-am înscris în cadrul acestei dezbateri şi am vorbit despre menţinerea democraţiei şi rolul autorităţilor locale în zonele de conflict, vis-a-vis de agresiunea rusă faţă de Ucraina. Am arătat faptul că aceste zone sunt intense afectate de propaganda pro-rusă, de propaganda care scoate în evidenţă anumite incidente izolate, create de unii cetăţeni ucraineni, sau de traficul ucrainean din zonă, întâmplări care induc în rândul populaţiei ideea că agresiunea rusă este un lucru firesc, că ucrainenii sunt vinovaţi şi că noi suntem, de fapt, afectaţi din cauza ucrainenilor, nu din cauza agresiunii ruşilor, ceea ce este un atentat la democraţie”, ne-a declarat Ştefan Ilie.
Primarul municipiului a avut la dispoziţie un minut, timp în care a discutat despre infrastructura pe zonele de graniţă cu Ucraina, un punct aflat deja pe masa Comisiei Europene, subliniind importanţa investiţiile în acest sector.
„În contextul participării mele, am abordat subiectul care este deja pe ordinea de zi a Comisiei Europene, respectiv cel al investiţiilor pe care trebuie să le facă Uniunea Europeană la zonele de graniţă, pentru a consolida atât puterea Uniunii Europene, cât şi pentru a da un exemplu ţărilor din jur care nu sunt membre ale Uniunii Europene, şi care trebuie să vadă avantajele aderării la aceasta, şi, în cazul acestor conflicte, unde noi suntem pe linia întâi, implicarea în investiţii care ar scădea drastic efectele propagandei ruseşti”, a menţionat Ştefan Ilie.
În momentul în care edilul lua cuvântul la Bruxelles, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din România, realizate în ultimii zeci de ani, era inaugurat cu mare fast. Podul peste Dunăre a fost dat exemplu de Ştefan Ilie, care a atras atenţia că este necesar să se creeze un flux comercial fluid.
„Am dat ca exemplu de investiţie faptul că realizarea şi inaugurarea podului de peste Dunăre este un factor decisiv pe care autorităţile local l-au realizat în apărarea democraţiei, pentru că o mai bună gestionare a traficului atrage mai puţine conflicte de ordin comercial, şi că nu este de ajuns un singur element de infrastructură în zona de graniţă. Mai ales pe Tulcea şi Constanţa, Uniunea Europeană trebuie să finanţeze cât mai repede drumurile de legătură expres, centura oraşului Tulcea şi centura oraşului Măcin trebuie legate cu alte drumuri care să facă legătura către portul Constanţa sau către UE, astfel încât să se creeze un flux care să demonstreze că se poate face comerţ, că Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că este capabilă de investiţii, care să atragă un comerţ realizat în mod democratic, ce va consolida nişte relaţii comerciale de prietenie. Scopul nostru este să creăm un mecanism în care, la zonele de graniţă, Uniunea Europeană să se implice cu alocarea unor fonduri speciale, pentru a întări infrastructura. Solicitarea mea, care nu este nici prima, nici ultima, către Uniunea Europeană, este aceea de a finanţa cât mai repede drumurile Expres în execuţie şi centura municipiului Tulcea, lucru care ne interesează în mod deosebit, şi care în acest moment se află în faza studiului de fezabilitate. Până la urmă, aşa s-a născut Uniunea Europeană, din acorduri comerciale care au eliminat războaiele dintre state precum Franţa, Germania şi Anglia, care au pus bazele Uniunii”, a precizat primarul Ilie.
Luarea de poziţie în Parlamentul European i-a adus lui Ştefan Ilie aprecierea reprezentanţilor altor state membre, precum Polonia sau Grecia, care se confruntă cu situaţii asemănătoare României.
„Intervenţia mea a fost apreciată în plen, în special de delegaţia poloneză, care se află într-o situaţie similară, chiar şi de delegaţiile din Grecia sau alte zone unde există probleme de migraţie sau cu stări de conflict. Aceştia au apreciat modul în care am fost pe tapet probleme care nu a existat în trecut. Aşa cum s-a finanţat ITI Delta Dunării sau alte programe, precum politica <<Green>>, aşa cum se acordă finanţări pentru agricultură, de exemplu, aşa trebuie să finanţăm şi zonele de graniţă unde sunt conflicte, pentru o infrastructură bună ar duce la apărarea şi consolidarea valorilor democratice”, a conchis primarul Ştefan Ilie.