Cotaţia grâului a explodat de la începutul acestei săptămâni, după ce Rusia a anunţat că nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, au informat brokerii.

Rusia a notificat oficial Ucraina despre cu suspendarea participării sale la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, începând cu 17 iulie, decizie care a bulversat întreaga piaţă mondială a cerealelor şi plantelor oleaginoase.

Liliana Marinescu, vicepreşedinte pe Agricultură OFA-UGIR şi preşedinte al filialei Constanţa, se ocupă cu agricultură pe zona Baia şi susţine că, în continuare, fermierii sunt afectaţi de seceta care dus la producţii mult mai mici decât se aşteptau, lucru care influenţează preţurile, deoarece, în aceste condiţii, iar vor avea de câştigat ucrainenii.

„Agricultorii noştri şi-au depozitat marfa şi o vor comercializa mai târziu, în speranţa că va creşte preţul. Într-adevăr, acesta va creşte, dacă rămâne acordul aşa cum este la acest moment. Însă problema este că aproape toţi fermierii fac credite, pentru că nu au bani să-şi plătească inputurile. Producţiile au fost mici, chiar dacă la ochi cultura părea să aibă producţie de cinci tone la grâu, de exemplu, când s-a intrat în brazdă abia s-a atins trei tone. Producţiile sunt mici, preţurile sunt mici, comparativ cu 2022, ceea ce înseamnă că fermierii sunt constrânşi să facă credite. Sperăm să mai crească preţurile şi să nu mai fie permis importul cerealelor, care ar crea un nou dezechilibru pe piaţa noastră. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, pentru că sectorul agricol este foarte instabil”, ne-a declarat Liliana Marinescu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.