Societatea de termoficare a municipiului Tulcea se confruntă din nou cu dificultăţi în privinţa plăţii gazelor naturale. Energoterm a rămas fără gaze, din cauza datoriilor pe care abonaţii rău platnici le-au acumulat de la începutul acestui an, astfel că un număr de aproximativ 6.000 de tulceni nu au apă caldă.

Situaţia a fost adusă la cunoştinţa abonaţilor prin afişe lipite la scările de blocuri, prin care conducerea Energoterm, singurul distribuitor de energie termică din municipiul Tulcea, a informat despre incapacitatea de a furniza apă caldă, în urma sistării gazelor naturale de către societatea Premier Energy SRL. Directorul societăţii de termoficare, ing. Ionel Zamfir, explică faptul că Energoterm a iniţiat o înţelegere privind plata eşalonată a datoriilor, însă din cauză că abonaţii nu au plătit facturile, s-a ajuns în situaţia în care societatea de gaz a dispus sigilarea pompelor.

„În acest moment, nu putem produce apă caldă, din cauză că nu beneficiem de gaz, pentru niciuna dintre cele două centrale care produc apă caldă. Gazul a fost sistat, din cauza întârzierii la plată, conform unei eşalonări pe care am făcut-o cu furnizorul de gaz, Premier Energy SRL. Ne-am înţeles cu societatea respectivă ca restanţele să le achităm în mai multe tranşe şi am reuşit să ne ţinem de program primele două sau trei săptămâni, după care am avut întârzieri în încasări, plus alte plăţi restante, pe care le-am împărţit cum am putut, fără a reuşi să facem plata integral. Pentru că nu am mai avut încasări, nu am avut din ce plăti datoriile, astfel că am rămas fără gaze”, ne-a declarat Ionel Zamfir.

Directorul Energoterm spune că este în asentimentul tulcenilor la zi cu facturile şi afectaţi de lipsa apei calde, însă precizează că singura soluţie pentru ca problema să fie remediată rămâne la mâna restanţierilor.

„Frustrarea celor care sunt de bună credinţă şi care şi-au achitat facturile este de înţeles şi empatizăm cu aceşti cetăţeni, care au de suferit din cauza restanţierilor. Procentul abonaţilor care sunt la zi cu plăţile este de 10-15 % şi este nedrept faţă de ei să fim în această situaţie, dar sunt convins că ei vor înţelege că nu este nici vina lor şi nici a noastră. Restanţa la zi este în jur de 3.500.000 de lei şi noi avem de încasat circa 5.000.000 de lei. Soluţia este ca toţi cei care au restanţe să şi le achite şi, ulterior, noi să putem solicita repunerea în funcţiune a pompelor de alimentare cu gaz”, a subliniat Ionel Zamfir.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.