De ieri, românii care vor să scape de maşinile vechi contra sumei de 3.000 de lei se pot înscrie în noul Program de casare a autovehiculelor uzate – Rabla Local. Un număr de 500 de primării din toată ţara s-au înscris în Programul Rabla Local, asigurând cofinanţarea acestuia, printre care şi Primăria Tulcea. Pentru tulceni sunt eligibile 1000 de cereri, echivalentul numărului de maşini din Tulcea pe care Primăria şi l-a asumat să îl susţină în cadrul programului spre a fi casate. De precizat că la nivelul municipiului sunt circa 10.500 de maşini mai vechi de 15 ani.

De asemenea, încă patru primării din judeţ s-au înscris în program. Este vorba despre Stejaru – 50 de maşini vechi, Turcoaia – 50, Grindu – 20 şi Carcaliu – 50.

Înscrierile pot fi făcute pe platformă până în pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei primării din ţară, a informat Administraţia Fondului de Mediu. Înscrierile în program au început cu o întârziere de două ore din cauza unor problemele tehnice la aplicaţie. De precizat că înscrierile se fac pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, şi nu pe site-urile primăriilor participante în program.

Tulcenii care vor să-şi dea la casat maşina mai veche de 15 ani primesc în schimb un voucher de 3.000 de lei. Fiecare voucher de 3.000 de lei se plăteşte cu un efort partajat: 2.400 de lei de la minister şi 600 de lei de la fiecare primărie.

Voucherele se acordă numai pe raza unităţilor administrativ-teritoriale care s-au înscris în program şi sunt plafonate, ca număr, în funcţie de populaţia UAT-urilor respective. Din municipiul Tulcea ar putea dispărea, astfel, până la 1.000 de rable, plus 200 din alte patru comune din judeţ.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.