Primarul Municipiului Tulcea, Stefan Ilie, a anunţat că ieri urma să fie semnat noul contract pentru reabilitarea străzilor Mahmudiei, Eternităţii, Isaccei şi Babadag, iar astăzi se va semna contractul pentru lucrări de apă, canalizare pluvială şi menajeră pentru zona de Est.
Întârzierea reabilitării străzilor Mahmudiei, Eternităţii, Isaccei şi Babadag s-a datorat rezilierii contractului cu firma care câştigase licitaţia, pentru că devizul primit din partea societăţii pentru asfaltarea străzilor era de aproape patru ori mai mare decât oferta cu care aceasta câştigase licitaţia. Ulterior, procedura a fost reluată.
„Vom semna noul contract pentru reabilitarea străzilor Mahmudiei, Eternităţii, Isaccei şi Babadag şi vom continua refacerea infrastructurii în fiecare zonă a oraşului. De miercuri, pe şantierele în lucru, vom începe asfaltările cu strada Alexandru cel Bun, le vom pregăti pe celelalte pentru primul strat de asfalt şi vom intra pe alte străzi noi, Podgoriilor sau Alunişului, atât cu lucrări de canalizare menajeră, pluvială şi apă, cât şi de asfaltare şi reabilitare a trotuarelor. Aveţi încredere. Oraşul nostru se reînnoieşte în tot”, a scris, miercuri, primarul Ştefan Ilie pe pagina de facebook.
Încep lucrările de reabilitare integrală a străzilor Podgoriilor şi Alunişului
Săptămâna aceasta s-au reluat lucrările în şantierele deschise pe străzile din oraş şi încep lucrările de reabilitare integrală a străzilor Podgoriilor şi Alunişului, fiind necesară eliberarea parcărilor de reşedinţă.
„În acest scop, este necesară eliberarea parcărilor de pe aceste străzi, pentru a se permite, temporar, circulaţia pe ambele sensuri, exclusiv riveranilor. Persoanele care deţin locuri de parcare de reşedinţă vor beneficia de prelungirea automată a contractelor pe o durată echivalentă cu cea a desfăşurării lucrărilor”, a transmis Primăria Tulcea.
Pe strada Podgoriilor, perioada estimată de execuţie este de 30 de zile. Pe perioada lucrărilor, locurile de parcare se anulează, accesul va fi permis doar riveranilor, iar circulaţia se va desfăşura în ambele sensuri.
Se vor executa lucrări de excavare, executare fundaţie din straturi de piatră (minim 50 cm), canalizaţie subterană cabluri, turnare straturi asfaltice, reabilitare trotuare.
Lucrările vor începe dinspre strada Iuiliu Maniu, şi se va înainta pe tronsoane. După executarea fundaţiei din piatră se va permite accesul riveranilor pe drumul în lucru, astfel încât parcările din spatele blocurilor să poată fi accesate.
Pe strada Alunişului, este necesară şi înlocuirea unor conducte vechi de apă şi canalizare menajeră. Pe măsură ce aceste lucrări vor avansa, din urmă se va veni cu realizarea fundaţiei de piatră, turnarea straturilor de asfalt, canalizaţie, reabilitare trotuare.
„Toate aceste lucrări vor dura aproximativ 90 de zile, timpul de execuţie fiind determinat, în mare măsură, de complexitatea lucrărilor societăţii Aquaserv S.A. în scopul modernizării infrastructurii de apă şi apă uzată”, precizează Primăria Tulcea.
De asemenea, pe strada Alunişului, pe durata lucrărilor va fi necesară anularea locurilor de parcare, accesul va fi permis doar riveranilor, iar circulaţia se va desfăşura în ambele sensuri. Şi în acest caz, persoanele care deţin locuri de parcare de reşedinţă vor beneficia de prelungirea automată a contractelor.
„Toţi tulcenii îşi doresc drumuri civilizate, iar reabilitarea acestora presupune cooperare din partea tuturor locuitorilor şi, mai ales, a riveranilor de pe aceste străzi. Regretăm disconfortul creat pe perioada lucrărilor şi vă mulţumim pentru înţelegere!“, mai transmite Primăria Tulcea.
Reabilitarea străzilor Podgoriilor şi Alunişului fac parte din proiectul Reabilitare/modernizare sistem rutier şi lucrări tehnico-edilitare, străzi zona Vest, ce vizează peste 10 km de străzi. Proiectul include străzile: Victoriei, Bucovinei, Delfinului, Buna Vestire, Dobrogeanu Gherea – Mihail Kogălniceanu, Libertăţii, Antenei, Eroilor, Maior Andrei Grigore, Trandafirilor, Traian, Oiţelor, Mircea Vodă, Toamnei, Rezervorului, Podgoriilor, Cicoarei, Pelinului, Alunişului, Războieni, C. A. Rosetti, cu un total de 10.126 m.
La acesta se adaugă alte 4 asemenea proiecte, însumând 83 de străzi, peste 50 km din reţeaua rutieră a municipiului.