Programul de reabilitare şi modernizare a unităţilor de învăţământ în municipiul Tulcea nu afectează începerea noului an şcolar, dă asigurări primarul Ştefan Ilie.

„Noi am obţinut finanţare în acest mandat, anul acesta. La momentul actual, unitatea de învăţământ ce se finalizează până la începerea anului şcolar este Grădiniţa nr. 13 cu program prelungit de pe strada I.L. Caragiale. Este în construcţie şi se apropie de final. A fost extinsă, cu mai multe corpuri de clădiri, cuprinde atât clădiri noi, cât şi reabilitarea clădirilor vechi. Tot anul trecut şi la începutul acestui an am finalizat terenuri de sport. În unele şcoli, cu resurse proprii, de exemplu la şcoala <<Elena Doamna>>, sunt şi finalizate. Avem în proiect şi reabilitarea arenei <<Mircea>> de la Spiru Haret. De asemenea a fost realizat prin parteneriat public – privat la liceul <<Grigore Moisil>>, baza sportivă”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

Zece unităţi de învăţământ din municipiu – grădiniţe, şcoli gimnaziale, şcoli primare – sunt, în momentul de faţă, în lucrări de modernizare în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană derulate de Primăria Tulcea, iar alte doua creşe pentru copii au obţinut finanţare pentru construire.

 „În privinţa proiectelor pe care noi le avem obţinute cu finanţarea europeană, unele sunt proiecte de reabilitare, iar altele cuprind şi consolidări, şi ele se află la momentul actual în diferite stadii de licitaţie pentru proiectare şi execuţie. Apreciem că unele dintre ele vor începe în toamna acestui an. Liceul <<Grigore Moisil>> va fi reabilitat, însă elevii nu vor fi mutaţi în alte şcoli, ci în alte spaţii ale unităţii de învăţământ. Părinţii nu trebuie să fie speriaţi pentru asta. În curs de licitaţie pentru proiectare şi execuţie se află ambele corpuri ale Liceului de Arte <<George Georgescu>>. Avem tot la fel finanţare pentru modernizarea grădiniţei cu program prelungit Nr. 19 Dumbrava Minunată. Mai avem construirea a două creşe pentru copii, care la fel am obţinut finanţare. De asemenea, reabilitarea căminului, internatul şi a cantinei de la Liceul Tehnologic <<Brad Segal>>, reabilitarea şi modernizarea şcolii <<Ion Luca Caragiale>>, reabilitarea şi modernizarea Colegiului Dobrogean <<Spiru Haret>>, reabilitarea Colegiului Economic <<Delta Dunării>>, toate corpurile au obţinut finanţare ”, a precizat primarul.

Tot anul acesta, municipalitatea a obţinut fonduri europene pentru modernizarea unităţilor de învăţământ cu mobilier nou, echipamente digitale, materiale didactice.

„Încă un program extrem de important este dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a tuturor unităţilor de învăţământ din municipiul Tulcea în valoare totală de 4,5 milioane de euro. Fiecare şcoală va fi dotată cu mobilier, table, sisteme soft, calculatoare”, a menţionat Ştefan Ilie.

Primăria Tulcea derulează proiecte de reabilitare şi modernizare a unităţilor şcolare din municipiu în valoare totală de circa 10 milioane de euro.

Cursurile vor începe pe 11 septembrie 2023 şi se vor încheia pe 21 iunie 2024. Anul şcolar va fi structurat în continuare în cinci module, separate de vacanţe. În luna februarie, vacanţa va fi mobilă, adică perioadă va fi stabilită la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean. Vacanţa de primăvară va include şi sărbătoarea Paştelui, a decis Ministerul Educaţiei.