Concursul de fotografie „Sofia Vrabie” şi-a desemnat zilele trecute câştigătorii, iar cel care a obţinut premiul cel mare este Mircea Bezergheanu, cu lucrarea „Enisala noaptea perseidelor”. La ediţia de anul trecut al acestui concurs, Mircea Bezerghianu a obţinut premiul  special al juriului, cu „Vişin Turcesc”.

Evenimentul găzduit de Casa Avramide este organizat în cadrul celei de a VII-a ediţii a proiectului „Phoenix”, implementat de Asociaţia „Seniori în acţiune”, alături de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Tulcea şi a reunit lucrările a 35 de fotografi.

Mircea Bezergheanu, apreciatul artist vizual al Dobrogei, fotograf profesionist din Galaţi, s-a remarcat atât în ţară, cât şi în străinătate, prin diversitatea stilurilor fotografice alese, dar şi prin intensitatea emoţiilor pe care le transmite prin fotografie. A abordat mai multe genuri de artă fotografică, precum peisajul, nudul de artă, fotografia publicitară şi fotografia wild-life.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.