Asociaţia DeltaPedia organizează sâmbătă, la Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării – Acvariu, un atelier de creaţie decoraţiuni de Crăciun pentru 26 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 13 ani, toate locurile fiind deja ocupate. Tematica este realizarea unor decoraţiuni pentru Crăciun, iar cei mici vor fi sprijiniţi de voluntarii evenimentului.
Atelierul este gratuit, dar, la finalul său, participanţii sunt îndemnaţi să susţină activitatea printr-o mică donaţie, ce sprijină scopul asociaţiei, acela de ajuta copii cu rezultate bune la învăţătură, care provin din medii defavorizate.
„Bănuţii care se vor strânge după acest atelier vor merge către programul de burse 2024 – 2025, deoarece ne dorim ca acest program de burse să se extindă pentru cât mai mulţi copii. De asemenea, ne dorim să creem un after-school pentru aceşti copii”, ne-a a declarat Ramona Brailovschi, preşedintele Asociaţiei DeltaPedia.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.