La sfârşitul lunii decembrie, Primăria Tulcea a atribuit contractul de execuţie pentru trei blocuri din zona centrală. Este vorba despre blocurile V7 si B9 de pe strada Victoriei si blocul 2 de pe strada Babadag. Ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea blocurilor va fi emis în luna ianuarie.

„Am atribuit contractul de execuţie pentru 3 blocuri din zona centrală, blocurile V7 si B9 de pe strada Victoriei si blocul 2 de pe Babadag. Vom emite ordinul de începere al lucrărilor în ianuarie, pentru un contract cu termen în 6 luni si cu valoare de atribuire de 5.275.723,10 lei fără TVA. Valoarea finanţată prin PNRR este de 5.314.940,04 TVA inclus. Multe alte licitaţii pentru reabilitări blocuri şi şcoli sunt în perioada de evaluare tehnică a ofertelor şi vor intra în execuţie în primele luni din 2024″, a transmis viceprimarul George Şinghi.

De asemenea a fost semnat şi contractul de finanţare pentru realizarea unui Centru comunitar integrat, iar în zona lotizare va fi construit un centru de permanenţă pentru urgenţele medicale.

„Am semnat contractul de finanţare cu Ministerul Sănătăţii, pentru un Centru comunitar integrat ce va fi realizat prin reconversia unui punct termic dezafectat al Energoterm din zona Eternităţii, Aleea Mugurel. Iar în zona lotizare, vom construi, prin programul România-Ucraina un centru de permanenţă, care sa acopere urgenţele medicale”, a precizat George Şinghi.

În ultimele zile ale anului trecut a fost primit şi ultimul aviz de la Ministerul Economiei pentru construirea a 72 de locuinţe sociale, finanţate prin PNRR.

„Am primit şi ultimul aviz de la Ministerul Economiei, în proiectul pentru construirea a 72 de locuinţe sociale pe un teren de peste 10.000 de mp pe strada Transformatorului, proiect finanţat prin PNRR”, a precizat George Şinghi.

Tot la sfârşitul anului trecut au fost recepţionate cele trei proiecte finanţate prin Asociaţia Grup Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării – FLAG Delta Dunării. Este vorba despre ambarcaţiunea pentru transport Tulcea-Tudor Vladimirescu, scena mobilă pentru evenimente si pontoanele de acostare pe lacul Ciuperca.