Înotătorul Vladimir Romaniuc, legitimat la clubul de înot Natantibus, antrenor Sorin Bălan, a obţinut patru medalii de aur, o medalie de argint şi record mondial în echipa de ştafetă la Campionatul European de înot în ape îngheţate, Oradea. Este vorba despre medalia de aur la 50m bras categoria 18-25 ani, medalia de aur la 50 m fluture categoria 18-25 ani, medalia de argint 100 m bras categoria Open, medalia de aur 100 m bras categoria 18-25 ani, medalie de aur ştafetă 4x50m mixt cu record mondial.

Sportivul Vladimir Romaniuc a subliniat faptul că îţi trebuie mult curaj pentru a participa la o competiţie în ape reci.

„A fost o experienţă unică, nu se poate compara cu lucrurile pe care le-am simţit până acum. Am vrut să văd cum este şi cu ce se mănâncă şi clar pot să zic că m-am îndrăgostit de acest sport şi vreau să-l practic în continuare şi să mă duc la Mondialele din Italia anul viitor. Eu fac înot de ceva timp, iar unele calităţi s-au transpus şi acolo, însă provocările  nu poate să fie aceleaşi în bazinul cu apă caldă şi în bazinul cu apă rece. Clar îţi trebuie o tărie de caracter foarte puternică pentru a putea duce cursa până la capăt şi să uiţi de durerea dată de apa rece”, ne-a declarat Vladimir Romaniuc.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.