Numărul tulcenilor care s-au plâns anul trecut la Colegiul Medicilor a crescut faţă de anul precedent. Dacă în anul 2022 erau depuse şapte sesizări, în cursul anului trecut 17 tulceni au reclamat activitatea unor medici din judeţ.

Dintr-un total de 17 de reclamaţii, unul a fost soluţionat în favoarea pacientului, în sensul că medicul a primit o sancţiune – mustrare, iar patru au fost rezolvate prin mediere.

„Cinci dintre aceste sesizări au fost rezolvate prin Comisia de disciplină. Într-unul din cazuri s-a primit o sancţiune – mustrare, patru au fost rezolvate prin mediere. În alte patru cazuri au fost reclamaţi medici care lucrează în Tulcea, dar nu sunt membri ai Colegiului Medicilor Tulcea şi au fost dirijate către colegiile teritoriale din care fac parte aceşti medici. Celelalte patru au fost respinse deoarece nu îndeplineau condiţiile unei reclamaţii care poate fi înregistrată – lipsă nume medic/ lipsă date reclamant/ lipsă semnătură”, ne-a declarat dr. Emilia Stamate, preşedintele Colegiului Medicilor din Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.