Primăria Tulcea îi invită locuitorii municipiului să completeze un chestionar, în cadrul consultării publice pentru elaborarea noului Plan Urbanistic General.

Municipalitatea cere sprijinul tulcenilor şi lansează o consultare publică pentru a găsi cele mai bune soluţii de dezvoltare a oraşului. În vederea stabilirii celor mai bune soluţii pentru dezvoltarea municipiului, tulcenii sunt rugaţi de municipalitate să completeze un chestionar cu 12 întrebări, cu o durată de aproximativ 8 minute.

„Acest demers face parte dintr-un studiu sociologic dedicat locuitorilor Municipiului Tulcea, ce îşi propune să analizeze nevoile locuitorilor şi utilizatorilor acestei localităţi. Răspunsurile vor ajuta echipa de specialişti urbanişti care se ocupă de actualizarea PUG a Municipiului să identifice problemele, pentru a putea formula propuneri care să servească, în mod autentic, dezvoltării comunităţii”, precizează municipalitatea.

Cei care completează chestionarul trebuie să indice zona în care locuiesc şi dacă sunt mulţumiţi de condiţiile de viaţă din cartier, de aspectul clădirilor, al parcurilor şi locurilor de joacă, de starea străzilor, de curăţenie, de pistele pentru biciclişti, de parcare, de accesul cu transportul comun, de unităţile medicale sau de cele de învăţământ.

De asemenea, tulcenii sunt invitaţi să numească cele mai importante cinci intervenţii ce ar trebui realizate cu prioritate în zona respectivă, dar şi care sunt locurile preferate din municipiu.

Rezultatele chestionarului vor fi luate în considerare de echipa de specialişti urbanişti responsabilă cu actualizarea Planului Urbanistic General.

La finalul anului 2023, tulcenii au fost invitaţi să completeze un alt chestionar, pe tema mobilităţii urbane.

Planul Urbanistic General al Municipiului Tulcea este elaborat de un consorţiu de profesionişti, în care un rol central îl are cea mai prestigioasă entitate românească în domeniu – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” – Bucureşti.

Planul Urbanistic General (PUG) este cel mai important instrument de reglementare a dezvoltării urbane. PUG menţine ordinea în domeniul construcţiilor şi previne situaţiile ce pot duce la disconfort, aglomerare, haos urbanistic.

„Actualizarea Planului Urbanistic trebuia realizată de foarte mult timp – ultimul PUG al Municipiului Tulcea datează din 1996, deşi legea prevede reînnoirea acestuia cel puţin o dată la 10 ani”, precizează Primăria Tulcea.