Horia Teodorescu este, oficial, candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea. Anunţul a fost făcut vineri, prin intermediul unui comunicat de presă al  PSD Tulcea, în care se precizează că Dragoş Simion se înscrie în cursa pentru funcţia de primar al municipiului Tulcea.

„Aceste candidaturi sunt rezultatul propunerilor organizaţiilor locale şi a unei analize atente asupra voinţei şi aşteptărilor tulcenilor, reflectând şi rezultatele favorabile obţinute în urma unor sondaje de opinie, precum şi validarea lor de către Biroul Politic Judeţean al PSD Tulcea”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit comunicatului, „candidatura domnului Horia Teodorescu este fundamentată de un palmares impresionant de realizări, având o experienţă vastă în administraţie publică şi viziunea necesară pentru a continua dezvoltarea judeţului nostru. Podul suspendat peste Dunăre Tulcea – Brăila, Faleza Ivan Patzaichin Tulcea, Noua Sală Polivalentă din Tulcea, investiţiile în infrastructura de sănătate, reabilitarea patrimoniului cultural şi a infrastructurii rutiere judeţene – sunt doar câteva dintre realizările care stau mărturie angajamentului său faţă de tulceni”.

„Am pornit în administraţia publică plin de încredere, voinţă şi cu multe idei de proiecte pentru judeţul Tulcea. Sunt bucuros că am avut alături de mine oameni competenţi şi echipe care au lucrat cu aceeaşi dorinţă, pentru binele tulcenilor. Faptele sunt cartea mea de vizită şi mă bucur că am reuşit să duc la capăt proiecte absolut necesare pentru tulceni, care vor servi ca fundaţie şi punct de plecare pentru investiţiile din următorii ani. Am dovedit că faptele fac diferenţa şi că lucrurile asumate devin realitate”, a declarat Horia Teodorescu, citat în comunicat.

În zilele următoare vor fi validaţi toţi candidaţii organizaţiei PSD Tulcea, pentru alegerile locale din 9 iunie 2024, se mai precizează în comunicat.