Weekendul acesta fotbaliştii de la Victoria Delta Tulcea au fost nevoiţi să-şi desfăşoare competiţiile în afara municipiului, deoarece la Stadionul Delta se efectuează lucrări de mentenanţă, iar desfăşurarea competiţiilor este sistată în această perioadă în incinta stadionului.

Antrenorul clubului sportiv, Emil Nanu, roagă autorităţile tulcene să vină în sprijinul tuturor sportivilor. Nevoia înfiinţării unui teren sintetic de dimensiuni mari este prioritară pentru desfăşurarea antrenamentelor, mai ales când vremea este neprielnică.

„Campionatele le-am jucat la Isaccea, pentru că la Tulcea nu se puteau desfăşura, deoarece nu aveam unde. Suntem nevoiţi acum să ne deplasăm în diferite localităţi, pentru că stadionului Delta i se face o mentenanţă în perioada aceasta şi nu se poate intra pe el.  Avem nevoie de infrastructură, de baze sportive bine puse la punct”, ne-a declarat antrenorul clubului Victoria Delta Tulcea, Emil Nanu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.