Proteste la Registrul Comerţului din Tulcea. Membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au protestat marţi în Tulcea şi în toate judeţele ţării, în faţa instituţiilor, cerând eliminarea inechităţilor salariale.
SAONRC a declanşat săptămâna trecută proteste contra inechităţilor salariale şi a discriminării salariaţilor din ONRC faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupaţională justiţie, tratament disproporţionat în raport cu importanţa activităţilor derulate şi cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariaţii din ONRC în actualul context economic şi financiar marcat de obligaţiile legate de implementarea PNRR, se menţionează într-un comunicat al sindicatului.
„SAONRC cere Guvernului României demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15% având în vedere faptul că ONRC este instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie. Totodată revendicăm acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de salariaţi din familia ocupaţională <<Justiţie>>”, se subliniază în comunicatul de presă transmis redacţiei noastre.
În perioada 18-22 aprilie, membrii SAONRC s-au aflat în grevă japoneză, la nivel naţional, purtând banderole negre în semn de protest, şi şi-au îndeplini atribuţiile de serviciu cu exces de zel.
De marţi până joi, aceştia vor organiza mitinguri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor, iar vineri vor participa la un miting la sediul Ministerului Justiţiei.
De asemenea, începând din luna august, aceştia intenţionează să declanşeze conflictul colectiv de muncă.