Şase percheziţii au fost efectuate de poliţiştii tulceni în judeţul Vaslui, într-un dosar de înşelăciune, prejudiciul fiind de 170.000 de lei.

Din cercetări a reieşit că o societate comercială din Vaslui ar fi promis persoanei vătămate – o persoană din Tulcea – livrarea unor cereale (grâu), în schimbul a 170.000 de lei. Drept garanţie, societatea comercială ar fi emis un bilet la ordin pentru un cont bancar închis.

 „În data de 16 mai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea au pus în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Vaslui, într-un dosar penal aflat în coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prejudiciul total fiind de 170.000 de lei. Din cercetări a reieşit că o societate comercială din Vaslui ar fi promis persoanei vătămate, o persoană din Tulcea, livrarea unor cereale (grâu), în schimbul a 170.000 de lei. Drept garanţie, societatea comercială ar fi emis un bilet la ordin pentru un cont bancar închis”, a transmis IPJ Tulcea într-un comunicat.

În urma percheziţiilor efectuate la punctul de lucru al societăţii comerciale din judeţul Vaslui, au fost descoperite diferite cantităţi de erbicid, deţinute în mod ilegal, a căror valoare este de 16.000 de lei.

„Astfel, în cauză a fost extinsă urmărirea penală şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”, precizează IPJ Tulcea.

În urma percheziţiei au fost descoperiţi şi ridicaţi 30.000 de lei şi mai multe documente utile cauzei.