Primăria Tulcea a primit o finanţare de aproape un milion de euro pentru reabilitarea fostei clădiri Deltacons şi solicită tulcenilor idei pentru funcţiunea acesteia. Primele propuneri au venit deja, fiind vorba despre creşă sau grădiniţă, însă viceprimarul George Şinghi a explicat că  cerinţele de spaţii, fluxuri, teren exterior sunt foarte mari pentru astfel de funcţiuni.

Clădirea va fi reabilitată respectând istoricul ei, la interior fiind proiectate săli multifuncţionale foarte ample pe zona de parter. Suprafaţa construită desfăşurată este de 729 mp, iar în prezent Primăria Tulcea se află în proces de proiectare şi obţinere avize, cel mai complex fiind cel de la comisia de cultură.

„Suntem în faza de realizare a proiectului tehnic şi, mai important, suntem în faza obţinerii avizului de la cultură. Pentru acesta de la cultură am obţinut un prim feedback, adică au solicitat proiectanţilor nişte completări şi modificări la acest proiect. Acum suntem în curs de depunere a acestor completări. Cu celelalte avize nu va fi nicio problemă, sunt aproape toate obţinute, iar cum avem toate avizele vom emite şi autorizaţia de construire şi scoatem la licitaţie execuţia. Acum stăm după acest aviz de la cultură. De asemenea, mai avem pe aceeaşi stradă finanţare şi pentru Colegiul Dobrogean <<Spiru Haret>>, care este monument istoric, şi pentru încă o clădire a municipiului, tot pe 14 Noiembrie, tot monument istoric”, ne-a declarat viceprimarul municipiului, George Şinghi.

Clădirea monument istoric din strada 14 Noiembrie a fost construită în anul 1868 şi a avut mai multe destinaţii de-a lungul timpului, respectiv Sfat Popular al oraşului Tulcea, Primăria oraşului, Jandarmerie Turcească şi Liceu Turcesc.