Tulcenii interesaţi să aducă în vieţile lor un animal de companie sunt invitaţi sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 9:00, în Parcul Personalităţilor din municipiu, la un târg de adopţii dedicat celui mai bun prieten al omului.
Pornind de la ideea de a oferi copiilor un cadou special, „darul unei prietenii de nepreţuit”, Primăria Tulcea, prin Servicii Publice, organizează târgul de adopţii având ca titlu „Un căţel pentru fiecare copil!”
Toţi câinii promovaţi pentru adopţie sunt oferiţi gratuit, vaccinaţi, microcipaţi şi deparazitaţi.
„Împreună, putem aduce bucurie în sufletele copiilor şi putem oferi un cămin cald şi iubitor unor căţeluşi care abia aşteaptă să devină parte din familia voastră. Adoptaţi un căţel, creaţi amintiri de neuitat pentru cei dragi!”, transmite societatea din subordinea Primăriei Tulcea.