Cinci persoane au fost implicate, ieri, într-un accident rutier în urma unei coliziuni a două autoturisme. Accidentul a avut loc la 6 dimineaţa la intersecţia de la Horia cu Alba. Martor la eveniment a fost pompierul Cătălin Tornea, care în acel moment se deplasa către Detaşamentul de Pompieri Tulcea pentru a intra în tura de serviciu. El a fost şi cel care a sunat la 112, după care a acordat primul ajutor victimelor şi a deconectat bateriile autovehiculelor pentru a preîntâmpina un incendiu.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a doi pasageri din autovehiculul răsturnat, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea pentru investigaţii medicale.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Tulcea şoferul în vârstă de 57 ani care mergea pe direcţia Iulia – Alba nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire” şi a pătruns în intersecţie, intrând în coliziune cu cel de-al doilea autovehicul, care s-a răsturnat în câmp.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.