Cetatea Enisala, una dintre cele mai impunătoare fortăreţe medievale din Dobrogea, va găzdui, în perioada 23-25 august 2024, un eveniment de amploare dedicat promovării culturii şi tradiţiilor judeţului Tulcea.

Printre artiştii invitaţi la eveniment se numără Andia, Smiley, Carla’s Dreams, Lupii lui Calancea, Proconsul şi Voltaj, intrarea publicului la concerte fiind gratuită. Spectacolele vor începe de la ora 18.00, şi fiecare seară va fi încununată cu focuri de artificii şi show-uri impresionante de lasere şi lumini, iar duminică, Aeroclubul României va susţine un show aviatic.

Şi anul acesta parcul de distracţii pentru toate vârstele şi roata panoramică vor distra vizitatorii.

Evenimentul va începe vineri şi include un târg de produse tradiţionale, în zona cetăţii fiind amenajat şi un parc de distracţii pentru copii, cu statui vivante şi personaje pe catalige.

În prima seară de festival vor concerta şi dansa Andia, Smiley, Ansamblul Codrii Neamţului, Nikolaos Papadopoulos, Trupa Zagăn, Uniunea Elenă-Ansamblul de Dansuri Greceşti „O mie de porumbei” şi Ansamblul Folcloric Heracleea.

Ziua următoare, sâmbătă, vizitatorii se vor putea distra pe muzica lui Carla’s Dreams, Lupii lui Calancea, Bibi, Ilie Caraş, Ansamblul Folcloric Ceata Junilor şi Zaduianska Sici. Totodată, grupul „Lupii de Foc” vor susţine un spectacol „incendiar” de foc. În ultima seară a festivalului vor concerta Proconsul, Voltaj, Andrei Bănuţă, Ovidiu Komornyik, Trupa Dubin şi Ansamblul Tradiţional  Sarichioi. Tot atunci va avea loc şi show-ul aviatic al Aeroclubului României.

Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Tulcea, în colaborare cu Primăria Comunei Sarichioi şi Autentic Events.