Mii de tulceni sunt aşteptaţi mâine, pe 24 august, la Mahmudia, unde Primăria comunei împreună cu Consiliul Local organizează cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Diversităţii.

Pentru oaspeţii care vor veni, gazdele au pregătit un spectacol artistic complex susţinut de ansambluri folclorice din judeţ şi artişti pop, dar şi multe preparate tradiţionale locale.

Evenimentul va începe la ora 16:00, în zona portuară. Pe scenă vor urca ansamblurile folclorice din judeţ, printre care şi Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, iar seara artişti cunoscuţi din ţară vor încânta publicul, precum Andreea Bănică, Adriana Ochişanu, Bibi şi Victor Yila.

„Scopul acestuia este de a socializa, a  gusta  din bunătăţile care vor fi  pregătite în cadrul festivalului, a dansa şi a ne simţi bine. În primul rând, prin acest eveniment promovăm turismul în Mahmudia. Promovarea turismului este un factor foarte important pentru noi. După două-trei ediţii deja am început să avem mult mai mulţi vizitatori, pentru că au aflat ce potenţial turistic are Mahmudia”, ne-a declarat primarul comunei Mahmudia, Ion Şerpescu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.