Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joia trecută, după o discuţie cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că actuala coaliţie de guvernare PSD-PNL va decide dacă scade plafonul la microîntreprinderi sau renunţă la o parte din banii din PNRR. Această scădere a plafonului, care înseamnă o creştere de factori a impozitării acestor microîntreprinderi, apare ca jalon în PNRR.

El a spus că nu ştie în acest moment care ar fi suma la care România va trebui să renunţe în cazul în care decide să nu scadă acest plafon pentru microîntreprinderi.

Întrebat despre acest subiect, secretarul general al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Sterică Fudulea, a precizat că o discuţiei despre scăderea plafonului şi limita la care va ajunge se va realiza după 1 ianuarie anul viitor.

„În primul rând trebuie realizată o discuţie cu partenerii de Dialog Social ca să se ajungă la un asemenea consens. Referitor la scăderea acestui plafon şi limita la care va ajunge, se va realiza după 1 ianuarie o discuţie vizavi de acest subiect. Deci anul acesta nu ar trebui să se întâmple acest lucru. Ar trebui să existe o analiză prin care  Ministerul Finanţelor să explice care au fost rezultatele obţinute în urma scăderii plafonului şi acelei modificări realizate în zona de impozitare a microîntreprinderilor. Noi avem o analiză până la 2022, prin care în ultimii patru ani  impozitele încasate de statul român, în  urma acestui sistem de impozitare, au crescut gradual în fiecare an. Deci, era un sistem corect de impozitare şi relaxant pentru mediul de afaceri”, ne-a declarat secretarul (CNIPMMR), Sterică Fudulea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.