Conferinţa Naţională a Punctelor Gastronomice Locale din România, de vineri, de la Tulcea, a debutat cu o pană de curent după ce un fulger a lăsat fără electricitate Satul Pescăresc, locul în care s-a desfăşurat evenimentul. La conferinţa înscrisă în calendarul Festivalului Ivan Patzaichin – Rowmania au fost prezenţi circa 100 de proprietari şi administratori de PGL din toate colţurile ţării.
În deschiderea conferinţei, Ivona Patzaichin-Rusu, preşedinta Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23, a punctat faptul că ideea înfiinţării Punctelor Gastronomice Locale a plecat de la tatăl ei.
„Punctele Gastronomice Locale s-au născut la iniţiativa Asociaţiei, însă, de fapt şi de drept, Ivan a fost cel care şi-a dorit foarte mult acest lucru, pentru că i se părea absolut bizar cum în deltă, la pensiune, mănânci peşte congelat de la marii retaileri. După o vreme, cu sprijinul oamenilor care şi-au exprimat această dorinţă, să îşi poată valorifica produsele pe care le fac în propriile lor gospodării, am ajuns să demarăm acest proiect la iniţiativa noastră. Este unul din punctele importante pentru care asociaţia le-a militat de-a lungul timpului, cel al PGL-urilor, de aceea acum trei ani am făcut şi primele cursuri din judeţul Tulcea. Am ajutat punctele gastronomice locale să-şi obţină acele certificate. Tata întotdeauna a susţinut oamenii simpli care-şi doresc să facă ceva pentru ceilalţi. Acesta a fost idealul, principiul de la care tata a pornit în construirea acestui demers. Întâi a fost un demers al societăţii civile, apoi a devenit legislativ, iar de ceva timp este un demers naţional”, a precizat, vineri, Ivona Patzaichin-Rusu.
Judeţele Braşov şi Tulcea sunt în topul naţional în ceea ce priveşte dezvoltarea PGL-urilor. Astfel, la nivelul anului 2023, în judeţul Braşov funcţionau 83 puncte gastronomice locale, în timp ce în Tulcea erau înregistrate 42 de astfel de afaceri.
„Gospodăria ţărănească, peste tot în ţară, pe timpul zilei nu folosea mijloace de iluminat, lampa se aprindea seara. Poate spiritul tradiţionalului a făcut ca fulgerul să distrugă un transformator. Felicit judeţul Braşov pentru cele mai multe PGL-uri din ţară, dar vreau să atrag atenţia că, raportat la numărul locuitorilor, judeţul Tulcea are mai multe PGL-uri, chiar este pe primul loc, pentru că populaţia judeţului Braşov este de patru-cinci ori mai mare decât a judeţului nostru. Este opera lui Ivan şi a colaboratorilor săi, Doru, Ivona, autorităţile locale care au pus umărul şi au dat naştere Punctului Gastronomic Local. Aici s-au autorizat primele puncte gastronomice care au dat peste cap o legislaţie, adică au creat premisele unui turism mai uşor şi mai apropiat de oameni. Au creat facilităţi pentru cei simpli care nu aveau posibilităţi materiale pentru a putea face turism. În aceste zile îl redescoperim din nou pe Ivan Patzaichin care se dovedeşte mai puternic, mai esenţial decât putem să fim fiecare dintre noi, fiind distraşi de disconfortul zilnic. Ivan este de ceva timp inspiraţia acestui oraş, este depozitarul autenticului, esenţialului şi frumosului pe care îl are Tulcea. Este despre ce am fost şi ce trebuie să devenim pentru că astăzi, cu ajutorul Ivonei, lui Frolu, celor din Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, a autorităţilor, şi a celor interesaţi, spiritul lui este adus în prezent, tradus în fapte şi experienţe moderne. Spiritul lui şi acţiunile asociaţiei schimbă oraşul, stabilesc un reper esenţial pentru viitor. Ivan mai are o calitate, uneşte, reconciliază, adună şi catalizează. Aceste ocazii ne amintesc că destinaţia noastră ar trebui să fie mai presus de fiecare dintre noi. Ar trebui să fim doar tulceni care iubesc Tulcea la fel cum a iubit-o Ivan. Vă mulţumesc!”, a spus primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.
Prezent la eveniment, Dumitru Mergeani, administratorul public al judeţului Tulcea, a precizat faptul că judeţul nostru are, la momentul de faţă, opt obiective turistice integrate în planul de promovare naţională şi internaţională întocmit în cadrul Programului „România atractivă”.
„Ideea punctelor gastronomice locale a plecat de la Tulcea, de la Ivan şi membrii asociaţiei Ivan Patzaichin. Nu există loc mai potrivit, mai nimerit de unde să se lanseze aceste puncte gastronomice locale, pentru că Tulcea se mândreşte cu o bogată istorie multiculturală, multietnică. Fiecare dintre cele 16 etnii a adus în acest tezaur al Dobrogei tradiţii, obiceiuri, dar şi gastronomia proprie. Ne mândrim, aşadar, cu mâncarea lipovenească, grecească, turcească, tătărească, ucraineană, machedonească, bulgărească, un întreg mix de gusturi şi arome ce dau autenticitate gastronomiei dobrogene. Salut, de asemenea, prezenţa Ministerului Antreprenoriatului, Economiei şi Turismului, pentru că avem astăzi aici o adevărată platformă de networking, de schimb de idei. Fiecare dintre voi, cei care aţi înfiinţat puncte gastronomice, puteţi veni cu experienţa dumneavoastră şi cu problematicile care apar şi le puteţi transmite direct spre Minister, permiţând astfel ca legislaţia din domeniu să se armonizeze şi mai bine cu realităţile din teren, şi de ce nu, cu cererile turiştilor”, a declarat Dumitru Mergeani.
La nivelul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), anul acesta au fost emise cinci permise pentru Punctele Gatronomice Locale, potrivit guvernatorului Bogdan Bulete.
„Această iniţiativă a punctelor gastronomice locale a plecat din Delta Dunării, de la Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23, şi a reprezentat un element de noutate o perioadă şi pentru noi. Am început destul de timid în ceea ce priveşte aceste acte de reglementare, de autorizare. Am ajuns la acest moment la cinci permise pentru punctele gastronomice locale, în anul 2024. Ne dorim să fie cât mai multe, pentru că această activitate de oferire a gustului local este una care îmi permite, ca administrator, să reduc din presiunea pusă pe resursele Biosferei Deltei Dunării. Îmi doresc ca locuitorii deltei, care au dorinţa naturală de a avea o viaţă mai bună, să se îndrepte spre acest gen de activitate, de a da plus valoare produselor locale, în primul rând peştelui. Una este munca în care te trezeşti dimineaţa, mergi la pescuit, te chinui, pentru că pescuitului comercial este una dintre cele mai grele activităţi, şi alta este să lucrezi cu turistul, cu omul venit să vadă frumuseţile Deltei Dunării, să-i pui în farfurie un produs local, autentic, cu gust. Mulţi turişti care vin în Delta Dunării, pe lângă frumuseţile naturale pe care toată lumea le cunoaşte, ne-au subliniat gustul deosebit al produselor din deltă, fie că vorbim de peşte, de miere, de carnea luată de la crescătorii de animale. Această economie locală trebuie să fie ajutată prin aceste puncte gastronomice locale. Crescătorii de animale, producătorii de miere, pescarii trebuie să-şi valorifice munca şi să reuşească să-şi vândă aceste produse către punctele gastronomice locale, astfel ca toată lumea să fie câştigată şi resursa naturală să fie mai bine protejată şi să-i dăm o valoare ridicată pentru Rezervaţia Biosferei, unică în lume. Vă mulţumesc şi vă aştept în Delta Dunării cu responsabilitate”, a spus guvernatorul Bogdan Bulete.
Prin înfiinţarea acestor puncte gastronomice locale s-a dorit păstrarea tradiţie şi gustului autentic al preparatelor pregătite cu simţ de răspundere şi după reţete specifice zonei.
„În primul rând, ne aflăm aici ca să mergem mai departe, să mai facem un pas înainte. Punctele de gastronomie locală nu reprezintă doar un loc unde se ia masa, ci unul în care se încearcă crearea unei experienţe turistului, prin care să-i ofere un spectru mult mai larg al tradiţiei locale. Felul în care acel loc este amenajat tradiţional, produsul final realizat cu resurse locale, şi modul în care oaspeţii sunt primiţi este foarte important. Toate aceste lucruri împreună ne-au făcut să credem că este momentul oportun să lansăm acest concept, iar punctul de gastronomie locală să primească o formă legală de custode, care să poată să-l ajute, să-l certifice, să-i dea valoare, să-l protejeze şi să îi dea dreptul de a primi sprijin prin promovare. Foarte multe ţări din Europa au pierdut legătura cu tradiţia. Inevitabil orice punct de gastronomie locală începe să aibă succes. Trebuie să ne gândim şi la acest proces de evoluţie. Ne dorim să nu se piardă ideea de a oferi produse de calitate în zona rurală”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23, Teodor Frolu.
În încheiere a luat cuvântul preşedintele Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) la nivelul municipiului Tulcea, Alex Filip, care a precizat că gastronomia locală joacă un rol esenţial pentru promovarea turistică.
„Pentru Tulcea este un motiv de mândrie că această Conferinţă Naţională a Punctelor Gatronomice Locale se desfăşoară aici. Este un excelent prilej de promovare, un moment în care ochii sunt aţintiţi pe noi. Acest lucru ne dorim, ne propunem să arătăm că municipiul Tulcea are de ce să primească atenţia celorlalţi din punct de vedere turistic. Tulcea nu este doar un loc din care se pleacă în deltă sau spre alte zări, dar şi un loc în care se vine pentru un festival precum Ivan Patzaichin, pentru cultura, mâncarea, oamenii noştri, pentru dunăre sau pentru o întâlnire de business. OMD-ul de la Tulcea, oraşul pe care îl numesc acasă de vreo şapte ani, este al doilea căruia îi pun bazele şi pe care îl coordonez după cel de la Piatra Neamţ, oraşul de unde provin. În ambele situaţii mi-am dat seama cât de important în promovarea turistică poate să fie această poveste frumoasă a punctelor gatronomice locale, şi povestea gastronomiei în general. Mâncarea locului spune o poveste despre acea zonă, iar când destinaţia este atât de diversă ca Tulcea, cu influenţe culturale din toate zările, atunci şi gastronomia locală este extem de atrăgătoare. În promovarea turistică a Tulcei gastronomia chiar joacă şi va juca un rol central. Sper ca punctele gastronomice locale să devină baza acestei direcţii de promovare a României, atât pentru turştii români, cât şi pentru cei străini”, a precizat, în încheierea evenimentului, Alex Filip.
Intervenţii au mai avut şi Bogdan Gheorghe Dănuţ, secretar general adjunct al Ministerului Antreprenoriatului, Economiei şi Turismului, Madlen Şerban, secretar general al Comisiei Naţionale UNESCO România, Mihai Toader, consilierul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Gheorghe Hîrlav, directorul ANZM, Dorian Lungu, preşedintele Asociaţiei Gastro Local, Tiberiu Chirilaş, primarul Vămii Buzăului şi Charley Ottley, prin intervenţie video.
Ediţia a XIII-a a Festivalului Ivan Patzaichin – Rowmania se desfăşoară între 6 şi 10 septembrie, la Tulcea, la Mila 23 şi pe traseul de ecoturism care le uneşte, „Delta lui Ivan”.
Festivalul este organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 împreună cu Primăria Municipiului Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea.