Tulcenii care au centrală termică nu vor plăti noua taxă prevăzută de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Instituţia a decis implementarea unei noi taxe pentru românii care locuiesc în blocurile racordate la reţeaua centralizată de termoficare, dar care folosesc centrale de apartament. Potrivit reglementării, toţi locatarii care au centrale termice vor fi obligaţi să achite o taxă suplimentară pentru căldura degajată de conductele care trec prin apartamentele lor, chiar dacă aceştia nu folosesc reţeaua centralizată de încălzire.
Subiectul nu este nou. Şi anul trecut, Energoterm a notificat asociaţiile de locatari că, începând de la 1 noiembrie 2023, cheltuielile privind părţile comune vor fi achitate de toţi locatarii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiarii sistemului centralizat de încălzire. Totuşi, tulcenii debranşaţi nu au fost taxaţi, motivul fiind, pe de o parte, presiunea asociaţiilor, şi, pe de alta, prelungirea termenului pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2024.
Directorul Energoterm, Narcis Adrian Vană, îi asigură pe tulceni că nu vor plăti „taxa de conducte” cel puţin în lunile noiembrie şi decembrie, urmând ca începând din ianuarie să se ia o hotărâre în cadrul Consiliului Local.
„Pentru sezonul de iarnă 2024-2025 Energoterm nu va taxa cotele comune în municipiu Tulcea. Cel puţin în primele luni noiembrie-decembrie, sigur nu. Din ianuarie nu ştim, trebuie să se ia o hotărâre în cadrul Consiliului Local. Ordinul ANRE se referă în mare parte la abonaţii cu repartitoare. În municipiul Tulcea nu sunt repartitoare decât într-un număr foarte mic de scări de bloc. Deocamdată să vedem ce decizie se va lua la nivelul administraţiei”, ne-a declarat Narcis Adrian Vană.
Reglementarea este detaliată în Ordinul nr. 7 din 20 martie 2024 şi are ca scop redistribuirea consumurilor de energie termică între locatarii imobilelor de tip condominiu.
Motivul impunerii acestei taxe este acela că, deşi proprietarii de centrale termice nu folosesc reţeaua de încălzire comună, căldura degajată de conductele care trec prin apartamentele lor contribuie la creşterea temperaturii din locuinţă, iar ANRE consideră că este echitabil ca aceşti proprietari să contribuie financiar la întreţinerea reţelei comune de energie termică.
Dar ANRE pare să nu ştie că mulţi tulceni care s-au debranşat au tăiat şi ţevile care le treceau prin apartamente!
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.