Primăria municipiului Tulcea a semnat, ieri, contractul de execuţie pentru amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia străzii Isaccei cu străzile Taberei şi Energiei, unde traficul rutier a devenit din ce în ce mai aglomerat. Contractul are o valoare de peste 300.000 euro, fără TVA, mai precis 1.515.000 lei, iar durata de execuţie este de opt luni de la ordinul începerii lucrărilor.
„O importantă investiţie, mult solicitată de tulceni, va fi realizată în perioada următoare. Am semnat astăzi, în prima zi de lucru a celui de-al doilea mandat, contractul pentru execuţia lucrărilor <<Amenajare sens giratoriu la intersecţia străzii Isaccei cu străzile Taberei şi Energiei, în Municipiul Tulcea>>. Într-o primă etapă, printr-un contract cu Enel – Distribuţie Dobrogea, în valoare de 97.520 lei, am eliminat stâlpul de electricitate din mijlocul intersecţiei, care făcea imposibilă realizarea sensului giratoriu. Astăzi am stabilit lucrările principale pentru construirea sensului, al căror principal scop este fluidizarea traficului la intrarea – ieşirea de pe strada Strada Isaccei, precum şi în zona industrială Vest a oraşului, pentru autovehicule cu greutatea de până în 3,5 tone precum şi pentru reducerea numărului de accidente”, a precizat, ieri, primarul Ştefan Ilie.
Lucrarea va fi executată de asocierea Terra Construct S.R.L. şi S.C. Nesand S.R.L, iar firma proiectantă este S.C. DM Building & Roads Engineering & Partnership S.R.L.
În luna aprilie, un nou sens giratoriu a fost amenajat la intersecţia străzilor Păcii şi Eternităţii.
Primăria municipiului a luat în calcul şi construirea unui sens giratoriu în intersecţia străzii Livezilor cu Isaccei, propunere susţinută de şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Tulcea, Tiberiu Nan.