Un bărbat în vârstă de 49 de ani a murit, ieri după-amiază, după ce făcut infarct în timp ce se afla la volanul unui camion. Maşina scăpată de sub control pe strada Spitalului din municipiu a intrat într-un autoturism ce era staţionat, iar ulterior camionul a părăsit partea carosabilă şi, după ce a căzut într-un şanţ adânc de trei metri, s-a oprit în peretele restaurantului din fosta moară.
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta au intervenit pentru descarcerarea victimei blocate în autovehicul pe care au predat-o echipajului medical pentru acordarea primului ajutor de urgenţă şi au luat măsurile de prevenire a incendiilor după ce, în urma recunoaşterii la faţa locului, au identificat mai multe butelii de gaz ce erau folosite în restaurantul aflat în clădirea în care autoutilitara s-a oprit.
Potrivit directorului medical SAJ Tulcea, Radu Nicolae Sicinschi, bărbatul a suferit infarctul înainte de producerea accidentului.
„Din câte am înţeles de la colegii care au fost la faţa locului, părerea lor este că şoferul a decedat înainte de a se produce accidentul, deci practic a fost un stop cardio-respirator. Chiar dacă şansele de a-l mai aduce la viaţă erau foarte mici, au continuat să facă protocolul, conform legislaţiei în vigoare. Părerea lor este că ar fi suferit un infarct, i s-a produs un stop cardio-respirator chiar înainte de producerea accidentului. Medicina legală va fi cea care ne va spune exact despre ce este vorba”, ne-a declarat dr. Nicolae Sicinschi.
Potrivit poliţiştilor, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.