Astăzi o casă nelocuită din municipiul Tulcea a fost cuprinsă de flăcări, arzând aproape în totalitate.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta Tulcea, către locul intervenției s-au deplasat 2 echipaje de salvatori, cu 2 autospeciale de stingere.

Din fericire flăcările nu s-au propagat la locuința aflată în vecinătate și nici la fațada unui bloc din apropiere.
Potrivit pompierilor, locuința era frecventată de o persoană fără adăpost care nu se afla în acel moment în imobil, nefiind înregistrate victime.

“La momentul sosirii forțelor de intervenției, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și cu degajări mari de fum, la o casă nelocuită, existând pericolul ca flăcările să se propage la o altă locuință aflată în vecinătate, dar și la fațada unui bloc. Întrucât exista informația că locuința era frecventată de o persoană fără adăpost, concomitent cu misiunea de stingere a incendiului, pompierii militari au procedat și la căutarea acesteia în interior. Din fericire, nu au fost persoane surprinse de incendiu”, a transmis ISU Tulcea.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost foc deschis în spații închise.