Clubul Sportiv Municipal (CSM) Danubiu Tulcea riscă să fie desfiinţat de la 1 iulie. Guvernul ia în calcul să reducă cheltuielile cu personalul de la instituţiile de stat cu 5%, iar cluburile sportive aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport, între care şi CSM Danubiu Tulcea, se vor transfera către oraşele unde îşi au sediul, ori, în caz de refuz al administraţiei publice, se vor desfiinţa.

Primarul Ştefan Ilie este de părere că aceste cluburi sportive ar trebui  trecute în subordinea primăriilor, la fel cum au fost preluate şi şcolile.

„Sunt de acord, o privesc cu ochi buni, dar să fie după sistemul şcolilor. Dacă ne întoarcem în timp, când şcolile au fost trecute în subordinea primăriilor, marea majoritate a profesorilor din România s-au revoltat şi au spus că nu vor să fie la cheremul primarilor. Numai că în foarte scurt timp s-a dovedit că a fost o măsură bună, în sensul că primarii sunt obligaţi să întreţină şcolile şi să le reabiliteze. Altfel, oprobriul public sau electoral îi afectează dacă nu se fac proiecte pentru şcoală. Una peste alta, cât primesc de la stat mai primesc şi de la noi încă o dată cel puţin, lucru pe care mi l-aş dori şi pentru cluburile sportive. Dar să nu lipsească nici alocarea de la stat per capita, cel puţin pentru fiecare sportiv legitimat. Atunci când ai calitatea de sportiv legitimat înseamnă că eşti un sportiv care face performanţă. Ca la şcoală, dacă eşti înscris, atunci faci parte din catalogul clasei şi statul îţi alocă bani pentru şcolarizare. Aşa şi aici, eşti înscris la un club sportiv, înseamnă că eşti un sportiv profesionist şi atunci statul să aloce bani aşa cum alocă şcolilor, iar noi vom aloca sume complementare pentru întreţinerea imobilelor, a dotării şi tuturor celorlalte lucruri. Atunci vă garantez că va creşte şi nivelul performanţei sportive, dar şi nivelul de dotare şi de modernizare a cluburilor”, ne-a declarat Ştefan Ilie.

De asemenea, edilul apreciază performanţele sportivilor legitimaţi la CSM Danubiu, în special rezultatele secţiei de box.

„CSM Danubiu chiar are performanţe prin clubul de box şi chiar ne mândrim cu acest lucru, fiindcă sportivii au obţinut rezultate notabile la nivel naţional şi internaţional. Şi celelalte secţii au rezultate, precum cel de kaiac-canoe sau alte tipuri de sporturi. Trebuie făcută o evaluare în primul rând. Aceste cluburi trebuie privite nu numai în raportul finanţării activităţilor pe care le fac, ci şi a terenurilor şi imobilelor pe care le deţin. Eu văd o finanţare mixtă. Ar trebui să fie în proprietatea municipiului sau unităţilor administrativ teritoriale imobilele şi terenurile, iar obligaţia pe care o vor avea atunci primarii este aceea de a le întreţine, de a le reabilita şi a face proiecte de infrastructură, de a le dota, la fel cum s-a întâmplat cu şcolile”, a precizat Ştefan Ilie.

La clubul CSM Danubiu Tulcea sunt legitimaţi 122 de sportivi pe cinci secţii de sport. Acestea sunt atletism- antrenori Valentin Pohrib şi Nicoleta Ciortan, box-antrenor Ştefan Gabriel Simion, kaiac-canoe-antrenori Nicoleta Tertiş şi Ştefan Chelmuş, lupte- antrenori Vlad Mihai Ene şi volei-Cornel Casian şi Alexandra Simona Pîrlogea Jalba. În total, la CSM Danubiu Tulcea sunt angajate 19 persoane.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.