Un număr de 28 de poliţişti şi-au dat în judecată angajatorul, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, solicitând sporul de antenă şi pe perioada concediului de odihnă.
Din 2018, poliţiştii primesc pe perioada concediilor de odihnă doar drepturile care nu se plătesc în raport de timpul lucrat, pe baza unor pontaje lunare. Asta înseamnă că nu au mai primit sporul de antenă.
Pentru a remedia lucrurile, Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul” a demarat o serie de acţiuni în instanţele din România, în vederea recunoaşterii dreptului funcţionarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de a beneficia, pentru perioadele de concediu de odihnă efectuate, de o remuneraţie în care să fie inclusă şi sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă, în măsura în care aceştia au beneficiat de aceste drepturi în perioada de activitate.
La Tulcea, un prim dosar a fost înregistrat la Tribunal pe 19 august 2024, în care un număr de 22 de poliţişti au dat în judecată, prin Sindicatul Poliţiştilor din România (SPR) „Diamantul”, IPJ Tulcea şi Inspectoratul General al Poliţiei Române. Un al doilea dosar, în care apare numele a şase poliţişti angajaţi ai IPJ Tulcea, a fost înregistrat la Tribunal pe 1 octombrie.
Potrivit vicepreşedintelui SPR „Diamantul”, Georgian Petrea, sindicatul efectuează demersuri la Ministerul Afacerilor Interne vizând recalcularea drepturilor salariale încasate de toţi poliţiştii, nu doar de membrii de sindicat.
„Poliţiştii trebuie să beneficieze de aceste drepturi, în schimb IPJ-urile, pe perioada concediilor de odihnă, stopează acest spor în mod ilegal, având în vedere că legislaţia spune că trebuie acordat pe întreaga perioadă. Noi am descoperit acest lucru şi, începând cu noiembrie 2023, la nivel naţional, am mers în instanţă şi am şi câştigat. Toate procesele pe care le-am avut au fost câştigate. Mai mult, anul acesta, pe 3 martie, a fost emisă o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care din nou ne dă dreptate şi ne vine în ajutor. Procentual este 15% din salariul de bază”, ne-a declarat Georgian Petrea.
SPR „Diamantul” are la Tulcea 30 de membri angajaţi ai IPJ.
„Aşteptăm alături de noi, de Sindicat, şi alţi poliţişti interesaţi să-şi câştige drepturile salariale. Mereu facem cunoscute demersurile noastre şi astfel formăm noi loturi de poliţişti cu care mergem în instanţă”, a precizat vicepreşedintele Georgian Petrea.
Activitatea SPR „Diamantul” este prezentată pe site-ul www.sprd.ro.