Se împlineşte un an de când primarii şi-au preluat mandatele, în urma alegerilor locale din 2024. Chiar dacă un an de mandat este un termen scurt, iar procedurile de licitaţie şi partea birocratică este greoaie, am solicitat primarilor tulceni să ne spună ce au reuşit să facă din ceea ce şi-au propus în acest răstimp.
Marian Naiman a câştigat, anul trecut, al patrulea mandat la conducerea Primăriei Frecăţei. Într-un interviu acordat Ziarului „Delta”, edilul ne-a spus că obiectivul principal din acest nou mandat este să finalizeze proiectele mari deja începute, să atragă fonduri europene pentru dezvoltare şi îmbunătăţirea serviciilor sociale.
Edilul mai spune că una dintre cele mai urgente probleme pe care trebuie s-o rezolve în acest mandat rămâne infrastructura rurală. De asemenea, crearea de locuri de muncă stabile pentru tineri este un obiectiv esenţial pentru primar.
– Care consideraţi că sunt cele mai importante realizări din mandatele anterioare?
– Din momentul în care am devenit edil, am ştiut că sunt primarul tuturor oamenilor din comuna Frecăţei, indiferent dacă m-au votat sau nu. Familia mea a fost şi rămâne sprijinul cel mai important – am construit împreună, pe valori creştine, o viaţă frumoasă şi echilibrată, care îmi oferă puterea să îmi dedic timpul şi energia comunităţii. Am reuşit să modernizăm infrastructura de bază – drumuri comunale, alimentare cu apă şi iluminat public – să înfiinţăm şi să extindem reţeaua de canalizare, să atragem investiţii pentru şcoli şi grădiniţe şi să punem accent pe digitalizarea serviciilor din primărie.
Investiţiile în sănătate şi educaţie se numără printre realizările de care sunt cel mai mândru. Am construit un dispensar nou în satul Teliţa, iar dispensarele din Cataloi, Frecăţei şi Poşta au fost complet reabilitate. În domeniul educaţiei, am construit grădiniţe noi în satele Frecăţei şi Cataloi, am reabilitat toate clădirile şcolilor din comună şi le-am dotat cu table inteligente. Toţi elevii au primit tablete, iar cadrele didactice au fost echipate cu laptopuri, astfel încât procesul educaţional să se desfăşoare la standarde moderne şi adaptate nevoilor actuale. Pe lângă infrastructură şi educaţie, am acordat atenţie şi vieţii comunitare. În fiecare an s-au organizat petreceri de hram în fiecare sat, evenimente de 8 Martie şi au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, consolidând astfel legăturile între oameni şi păstrând tradiţiile comunităţii.
– Privind în urmă, ce aţi face diferit dacă aţi putea rescrie un moment din administraţia locală?
– Dacă aş putea reveni asupra unor momente, aş acorda şi mai multă atenţie comunicării permanente cu cetăţenii, mai ales în fazele incipiente ale proiectelor. Uneori, din dorinţa de a grăbi implementarea, nu am explicat suficient paşii, ceea ce a creat nelămuriri. Am învăţat că dialogul constant cu oamenii – pe care îi privesc ca pe o familie extinsă – este esenţial pentru ca proiectele să fie înţelese, susţinute şi să răspundă cu adevărat nevoilor comunităţii.
– Ce aţi învăţat din experienţa acumulată ca primar, care vă ajută acum mai mult decât la primul mandat?
– Am învăţat că răbdarea, dialogul şi perseverenţa sunt esenţiale. Problemele complexe nu au soluţii rapide, dar rezultatele solide vin atunci când construieşti pas cu pas. La primul mandat eram mai concentrat pe partea tehnică a administraţiei, iar acum acord o atenţie mai mare consultării şi implicării cetăţenilor. Astfel, fiecare decizie şi proiect este mai aproape de nevoile reale ale oamenilor şi reflectă cu adevărat dorinţele şi aşteptările comunităţii.
– Cu ce gânduri şi obiective aţi pornit în noul mandat?
– Am pornit cu gândul de a continua ceea ce am început şi de a aduce rezultate care contează cu adevărat pentru comunitatea noastră. Prioritatea mea este finalizarea proiectelor mari deja începute, atragerea de fonduri europene pentru dezvoltare şi îmbunătăţirea serviciilor sociale. Privesc comuna ca pe o familie extinsă, iar fiecare decizie şi proiect pe care îl iniţiem porneşte de la nevoile reale ale oamenilor. Scopul meu este să aducem un plus de calitate vieţii de zi cu zi pentru fiecare locuitor – de la infrastructură şi educaţie, până la sănătate şi servicii publice.
– Cum se diferenţiază începutul acestui mandat faţă de cele anterioare?
– Acest mandat începe cu experienţa acumulată în anii anteriori şi cu o echipă administrativă mai bine sudată, care ştie să transforme planurile în rezultate. În acelaşi timp, contextul economic este mai dificil, ceea ce ne impune să fim mai atenţi, mai responsabili şi mai eficienţi în gestionarea resurselor. Din acest motiv, responsabilitatea cu care pornim acest mandat este mai mare ca niciodată.
– Există proiecte începute anterior care se finalizează acum?
– Da, continuăm lucrările de modernizare a drumurilor, pentru a asigura circulaţia în condiţii sigure şi confortabile. De asemenea, mergem mai departe cu proiectele de eficienţă energetică pentru clădirile publice, staţii de încărcare electrice, parcul fotovoltaic, reabilitare sediu primărie astfel încât să reducem costurile şi să oferim servicii mai bune cetăţenilor.
– Care sunt cele mai mari probleme pe care comunitatea le are în prezent şi care nu au fost rezolvate în mandatele trecute?
– Una dintre provocările majore rămâne infrastructura rurală – deşi s-au făcut progrese, mai există drumuri care necesită modernizare şi investiţii constante. De asemenea, crearea de locuri de muncă stabile pentru tineri este un obiectiv esenţial, pentru că mulţi pleacă din comună în căutarea unor oportunităţi mai bune. Acestea rămân priorităţi pe care le vom aborda cu responsabilitate în continuare.
– Care este cea mai dificilă decizie pe care a trebuit să o luaţi ca primar de-a lungul timpului?
– Nu pot indica o singură decizie, pentru că fiecare alegere a avut provocările ei. Cea mai dificilă parte a fost prioritizarea investiţiilor – resursele sunt limitate, iar nevoile comunităţii sunt numeroase şi urgente. Alegerea proiectelor care să aducă cel mai mare beneficiu pentru oameni, fără a neglija alte domenii, a fost mereu o provocare.
– Cum gestionaţi aşteptările unei comunităţi care vă cunoaşte deja de mai mulţi ani?
– Oamenii ştiu că nu promit ceea ce nu se poate realiza, dar că voi fi mereu prezent şi implicat. Îi asigur pe cetăţeni că fiecare decizie luată poate fi explicată şi motivată, dacă îşi doresc.. Astfel, comunitatea nu doar că înţelege raţiunea fiecărui pas, dar se simte implicată în dezvoltarea comunei şi parte din ceea ce realizăm împreună.
– Cum s-a schimbat relaţia dumneavoastră cu cetăţenii de-a lungul mandatelor?
– Relaţia mea cu cetăţenii nu s-a schimbat. Încă de la început am construit o legătură bazată pe transparenţă şi încredere. Oamenii au înţeles că pot veni cu sugestii, critici sau idei şi că vor fi ascultaţi. Această deschidere a rămas la fel de puternică şi astăzi şi, mai mult decât atât, multe dintre proiectele realizate în comună au pornit chiar de la nevoile şi propunerile venite direct din partea cetăţenilor. Practic, comunitatea a avut şi are un rol esenţial în direcţiile de dezvoltare ale localităţii.
– Ce rol are echipa din primărie în menţinerea continuităţii şi implementarea proiectelor?
– Echipa din primărie are un rol esenţial în tot ceea ce realizăm. Eu privesc această echipă ca pe o a doua familie – o comunitate de oameni dedicaţi, cu care împărtăşesc aceleaşi obiective şi valori. Fiecare proiect dus la bun sfârşit este rezultatul muncii lor, al seriozităţii şi al colaborării dintre noi.
– Care este mesajul pe care îl primiţi cel mai des acum de la locuitori, comparativ cu primul mandat?
– Dacă la început oamenii solicitau mai ales rezolvarea unor nevoi urgente – reabilitarea şcolilor, dispensarelor şi căminelor culturale, pietruirea drumurilor, siguranţa podurilor, apă şi canalizare, iluminat public, deszăpezire sau curăţenie în cimitire – acum mesajele vin pe termen mai lung. Locuitorii ne cer să finalizăm proiectele începute şi să creăm locuri de muncă stabile, semn că au încredere în direcţia în care mergem şi aşteaptă dezvoltare durabilă pentru comunitate.
– Care sunt proiectele „de suflet” pe care vreţi să le lăsaţi ca moştenire acestui mandat?
– Cel mai important proiect de suflet pe care îmi doresc să îl las ca moştenire este finalizarea introducerii reţelei de gaze în comună. Este un obiectiv mult aşteptat de oameni, care va aduce un plus de confort, siguranţă şi modernitate în viaţa de zi cu zi a fiecărei familii. Sunt convins că acest proiect va rămâne una dintre cele mai valoroase realizări ale mandatului.
Totodată, am pus bazele unui proiect cultural cu totul special: ansamblul de dansuri populare „Pe meleaguri dobrogene”, format din copiii şcolii Gimnaziale Frecăţei şi coordonat de un coregraf profesionist. Acest ansamblu este o adevărată mândrie pentru mine, pentru că păstrează vii tradiţiile, frumuseţea şi sufletul locului nostru, iar copiii duc mai departe identitatea dobrogeană.
În acelaşi timp, avem în derulare şi un proiect cu adevărat vizionar: realizarea unui parc fotovoltaic pentru comună. Prin acest demers, urmărim reducerea costurilor la energie şi asigurarea unei surse curate şi sustenabile, care să aducă beneficii atât instituţiilor publice, cât şi întregii comunităţi. Este o investiţie importantă în viitorul comunei şi în calitatea vieţii generaţiilor care vin.
De asemenea, suntem aproape de finalizarea formalităţilor pentru înfiinţarea unui parc de eoliene pe o suprafaţă de trei hectare – un pas important în direcţia independenţei energetice a comunei. Iar în paralel, pregătim un proiect surpriză, pe o suprafaţă de 10 hectare, care va aduce noi oportunităţi de dezvoltare şi va reprezenta încă un motiv de mândrie pentru comunitatea noastră.
– Ce le transmiteţi cetăţenilor care şi-au pus din nou încrederea în dumneavoastră?
– În primul rând, le mulţumesc din suflet pentru încrederea pe care mi-au acordat-o din nou! Îi asigur că această încredere nu va fi în zadar – voi continua să muncesc pentru dezvoltarea comunei şi pentru a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a fiecărei familii. Un exemplu concret este faptul că, în viitorul apropiat, comuna va beneficia de serviciile a doi medici generalişti. Este o veste importantă pentru sănătatea comunităţii noastre şi o dovadă că proiectele care privesc direct bunăstarea oamenilor rămân o prioritate pentru mine şi echipa mea.
– Care este efectul măsurilor de austeritate pe care Guvernul încearcă să le implementeze?
– Măsurile de austeritate au un impact direct asupra bugetelor locale, reducând posibilitatea de a demara proiecte noi atât din fonduri proprii cât şi cofinanţările. Totuşi, prioritatea noastră este să protejăm investiţiile deja începute şi să atragem fonduri europene, astfel încât comunitatea să nu resimtă aceste restricţii.
– Ce proiecte sunt sub semnul întrebării?
– Chiar dacă situaţia economică ridică unele semne de întrebare, noi ne concentrăm să protejăm proiectele mari şi aşteptate de oameni. Gazele, modernizarea infrastructurii şi investiţiile în educaţie rămân priorităţi ferme.
– Cu ce probleme urgente se confrunta localitatea la momentul preluării mandatului?
– La început, situaţia comunei era una extrem de dificilă. Nu existau drumuri asfaltate şi nici măcar pietruite, iar oamenii trăiau cu noroiul la poartă la fiecare ploaie. Nu era apă, de canalizare nici nu se putea vorbi, iluminatul public era aproape inexistent – ici, colo câte un bec pe stradă. Căminele culturale şi şcolile erau degradate, iar dispensarul din Cataloi avea acoperişul atât de deteriorat încât ploua înăuntru. În Teliţa nici nu exista dispensar, iar cele din Frecăţei şi Poşta erau în stare precară. Podurile peste râul Teliţa erau mici şi nesigure, punând oamenii în pericol. De asemenea, lipsa unei reţele de apă îi obliga pe oameni să care apă din derea pentru a uda grădinile. Chiar şi deszăpezirea străzilor era o necunoscută – eu am fost primul primar care a organizat şi realizat această activitate.
Astăzi, comuna arată cu totul altfel. Avem drumuri modernizate, reţele de apă şi canalizare, iluminat public pe toate străzile, şcoli şi cămine culturale reabilitate, dispensare moderne şi poduri sigure. Am demonstrat că prin muncă şi perseverenţă se pot face schimbări reale, iar ceea ce părea de neimaginat la început a devenit realitate.





