Deputatul de Tulcea Cosmin Andrei atrage atenţia asupra situaţiei în care se află urmaşii persoanelor refugiate, deportate sau strămutate, români persecutaţi din motive etnice, proveniţi în special din Nordul Transilvaniei, din Dobrogea şi nu numai, regiuni profund afectate de evenimentele istorice ale secolului trecut, dar pentru care drepturile prevăzute de lege continuă să fie amânate de la un an la altul.

„Vorbim despre un număr tot mai mic de beneficiari, majoritatea persoane în vârstă, care dispar, an de an, fără a apuca să beneficieze de drepturile recunoscute prin lege. În aceste condiţii, amânarea repetată a indemnizaţiilor nu mai poate fi justificată nici financiar, nici moral”, a declarat deputatul Cosmin Andrei.

Parlamentarul subliniază că impactul bugetar al acestor indemnizaţii este unul nesemnificativ, tocmai pentru că numărul urmaşilor îndreptăţiţi scade constant. „Statul român nu poate invoca lipsa resurselor atunci când vorbim despre sume modeste şi despre o categorie de cetăţeni care, în scurt timp, nu va mai exista. În schimb, statul riscă să rămână cu o datorie morală neplătită faţă de propriul trecut”.

Deputatul de Tulcea atrage atenţia că urmaşii din Dobrogea şi Nordul Transilvaniei au fost afectaţi de strămutări, refugieri şi pierderi dramatice, iar recunoaşterea acestor suferinţe nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ.

„Nu putem permite ca dreptatea să fie anulată de trecerea timpului şi de birocraţie. Fiecare an de amânare înseamnă mai puţini oameni care mai pot beneficia de acest drept”.

Deputatul Cosmin Andrei solicită clarificări privind alocările bugetare şi măsurile concrete pentru a pune capăt amânărilor succesive.

„Dacă statul român nu acţionează acum, va rămâne nu doar cu o restanţă legislativă, ci cu o vină morală faţă de cei care au plătit, prin suferinţă, preţul istoriei”, a concluzionat deputatul.

Comunicat de presă