Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, anunţă finanţarea organizaţiilor de management al destinaţiei cu fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), bugetul fiind de 10 milioane de euro. Potrivit acestuia, suma va fi pusă la dispoziţia organizaţiilor de management al destinaţiei pentru promovarea destinaţiilor turistice. Fondurile sunt destinate primăriilor şi consiliilor judeţene, nu operatorilor privaţi sau profesioniştilor din turism.
Managerul Organizaţiei de Management al Destinaţiei – OMD Municipiul Tulcea, Alexandru Filip, spune că Primăria municipiului Tulcea va încerca să obţină suma maximă disponibilă prin această finanţare.
„Într-adevăr, se află încă în consultare publică ghidul privind finanţarea UAT-urilor ce fac parte dintr-un OMD funcţional. Prilej bun ca să vă reamintesc că OMD Municipiul Tulcea a fost avizat în decembrie 2023 şi şi-a dobândit personalitatea juridică în aprilie 2024. În plus, 2025 a fost primul nostru an fiscal complet, ceea ce din nou cred că o să conteze în selecţia finală. Revenind, aceste fonduri europene sunt disponibile prin PNRR, pe componenta C11 – Turism şi Cultură, într-un buget total de 10 milioane de euro. Din câte am reuşit să înţeleg, în cazul nostru, o primărie de municipiu poate accesa până la 100.000 euro şi în mod evident vom încerca să maximizăm finanţarea”, ne-a declarat Alexandru Filip.
Alexandru Filip ne-a declarat că unul dintre proiectele avute în vedere este dezvoltarea unui card turistic digital integrat în platforma online „Tu şi Tulcea”.
„Am avut deja o serie de întâlniri şi discuţii cu condu-cerea Primăriei municipiului Tulcea în acest sens şi ce pot să vă spun este că vom încerca să depunem proiecte ce vizează în special infrastructura soft. Mai concret, ne dorim să dezvoltăm un card turistic digital integrat în platforma online <<Tu şi Tulcea>>. Practic, un turist poate descărca gratuit aplicaţia noastră de mobil şi ar putea în plus să-şi genereze, tot gratuit, prin câteva click-uri, acest card turistic prin care să aibă o serie de beneficii în destinaţii: transport public gratuit, reduceri la muzee, promoţii speciale la restaurantele din oraş, etc. Ar fi funcţiona fix pe modelul city-pass-urilor din marile destinaţii europene, eliminând însă plasticul, totul fiind digital. Chiar cred că acest produs ar fi un real câştig pentru destinaţia noastră”, a spus Alexandru Filip.
Totodată, OMD Municipiul Tulcea îşi doreşte să dezvolte şi o platformă de rezervări pentru excursii şi plimbări în Delta Dunării.
„De asemenea, ne-am dori să dezvoltăm şi o platformă de rezervări pentru excursii şi plimbări în Delta Dunării, toate cu plecare din Tulcea. Şi aceasta ar urma să fie integrată în platforma deja existentă <<Tu şi Tulcea>>, ca o componentă suplimentară. Ne-am gândit cu toţii să valorificăm oportunitatea în această direcţie din motive de eficienţă. Din punctul meu de vedere, termenul de contractare şi execuţie este foarte scurt. Până pe 30 iunie 2026 ar trebui finalizată investiţia, aşadar am putea valorifica oportunitatea doar în această direcţie digitală”, a precizat Alexandru Filip.
La rândul său, preşedinta Organizaţiei de Management al Destinaţiei Eco Delta Tulcea, Raluca Cacencu, explică faptul că ghidurile sunt destinate UAT-urilor care fac parte din organizaţiile de management al destinaţiei.
„Ghidurile sunt destinate UAT-urilor care fac parte din OMD-uri. Deci UAT-urile depun şi sunt obligaţi, dacă vor să depună, şi 20% din valoarea proiectului pe care îl depun trebuie să fie destinată unor aplicaţii de funcţionare a OMD-ului. Pe soft se merge foarte mult şi digitalizare. Nu se implementează de către OMD, doar dacă vrea UAT-ul să depună. Sunt fonduri pentru UAT-urile care fac parte din OMD-uri”, ne-a declarat Raluca Cacencu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.