Nerespectarea legislaţiei privind gestionarea deşeurilor a atras amenzi de 45.000 de lei în localitatea Lunca, comuna Ceamurlia de Jos, în urma unei acţiuni preventive desfăşurate de poliţiştii tulceni.

Controlul a avut loc pe 23 februarie şi a fost realizat de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (S.A.E.S.P.) din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, pe raza localităţii Lunca, în colaborare cu reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Tulcea.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 14 persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 45.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au constatat două infracţiuni, respectiv incendierea deşeurilor şi abandonarea acestora.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.