Deputatul de Tulcea Cosmin Andrei solicită Ministerului Culturii măsuri de urgenţă pentru salvarea patrimoniului mobil de categorie Tezaur al Muzeului Naţional „George Enescu”, după ce un raport oficial a confirmat degradarea iremediabilă a unor piese de o valoare inestimabilă.
Într-o întrebare oficială adresată ministrului Andras Istvan Demeter, parlamentarul tulcean denunţă neglijenţa managerială gravă prin care obiecte de mobilier rar, precum un birou realizat de celebrul Emile Galle, au fost lăsate în containere metalice neconforme, expuse infiltraţiilor şi îngheţului.
Investigaţia a scos la iveală faptul că instituţia a cheltuit peste jumătate de milion de lei pentru închirierea acestor containere, deşi temperatura din interior a coborât sub zero grade Celsius, încălcând orice normă elementară de conservare preventivă.
„Este absolut revoltător ca obiecte din categoria Tezaur, care aparţin identităţii noastre naţionale, să fie tratate cu o asemenea nepăsare şi depozitate în condiţii de şantier. Nu putem asista pasivi la distrugerea prin culpă a moştenirii lui George Enescu sub pretextul lipsei de spaţiu. Statul are datoria de a garanta un spaţiu controlat pentru aceste piese unice, nu de a plăti sume enorme pentru depozite improvizate care transformă arta în ruină”, a declarat deputatul Cosmin Andrei.
Parlamentarul atrage atenţia şi asupra atmosferei de intimidare din cadrul muzeului, unde specialiştii care au raportat aceste abateri ar fi fost supuşi unor presiuni constante din partea conducerii.
„Avem nevoie de un management cultural bazat pe profesionalism, nu pe intimidare. Solicităm relocarea imediată a tuturor bunurilor din containerele neconforme în spaţii sigure şi sancţionarea celor responsabili pentru această pierdere culturală imensă. Ministerul trebuie să prezinte un inventar complet al tuturor pieselor afectate, deoarece patrimoniul naţional nu este proprietatea privată a unor administratori vremelnici, ci un bun comun care trebuie transmis intact generaţiilor viitoare”, a concluzionat Cosmin Andrei.
Comunicat de presă

