Sancţiuni în valoare totală de 160.000 de lei au fost aplicate de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Tulcea, în urma unor controale desfăşurate în luna aprilie, ca urmare a sesizărilor privind depozitările ilegale de deşeuri din mai multe localităţi ale judeţului. Controalele au vizat trei comune, unde au fost identificate depozitări de deşeuri în spaţii neautorizate. Printre localităţile unde s-au descoperit nereguli se numără Poşta şi Nicolae Bălcescu.

Pentru îngroparea de deşeuri a fost aplicată o amendă de 70.000 de lei, iar pentru nerespectarea obligaţiilor legale privind colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor – inclusiv a celor menajere periculoase – au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, fiecare în valoare de 45.000 de lei.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.