Direcţia de Poliţie Locală a Municipiului Tulcea face apel către cetăţenii municipiului să se implice activ în identificarea autoturismelor abandonate sau fără stăpân aflate pe domeniul public, semnalând autorităţilor locale cazurile observate în diferite zone ale oraşului.
Reprezentanţii instituţiei atrag atenţia că aceste vehicule afectează aspectul urban, ocupă abuziv locurile de parcare şi pot deveni, în timp, surse de disconfort şi degradare a spaţiului public.
Potrivit informării transmise de autorităţi, sesizările pot viza autoturisme abandonate pe străzi şi alei publice, în parcări de reşedinţă sau publice, pe trotuare, spaţii verzi ori pe alte terenuri care aparţin domeniului public al municipiului Tulcea. Pentru ca intervenţia autorităţilor să fie cât mai rapidă şi eficientă, Poliţia Locală recomandă ca sesizările să conţină, dacă este posibil, mai multe informaţii utile: locaţia exactă a autoturismului, numărul de înmatriculare, marca şi culoarea vehiculului, fotografii relevante, precum şi perioada aproximativă în care maşina a rămas nemişcată. Reprezentanţii Poliţiei Locale Tulcea precizează că toate sesizările vor fi verificate de poliţiştii locali, iar în situaţiile în care se confirmă abandonul vehiculelor vor fi aplicate procedurile legale prevăzute de legislaţia în vigoare. Autorităţile subliniază că implicarea comunităţii este esenţială pentru menţinerea unui municipiu curat, civilizat şi sigur.
„Autoturismele abandonate sau fără stăpân aflate pe domeniul public reprezintă o problemă care afectează aspectul oraşului, ocupă abuziv locurile de parcare şi pot deveni, în timp, focare de disconfort şi degradare urbană. Toate sesizările vor fi verificate de către poliţiştii locali, iar în cazul constatării abandonului vor fi aplicate procedurile legale prevăzute de legislaţia în vigoare. Implicarea comunităţii este esenţială pentru menţinerea unui municipiu curat, civilizat şi sigur pentru toţi cetăţenii. Vă mulţumim pentru spiritul civic şi pentru colaborare”, potrivit Direcţiei de Poliţie Locală a Municipiului Tulcea.
Cetăţenii pot transmite sesizările prin e-mail, la adresa politialocalatulcea@primariatulcea.ro, sau prin intermediul aplicaţiei mobile Tulcea City Report.

