Clădirea Plugari, aflată în administrarea SC Agropieţe, unde funcţionează serviciile de taxe şi impozite locale şi Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu (DIAP) Tulcea, va fi reabilitată anul acesta. Investiţia include reparaţii la acoperiş, lucrări de hidroizolaţie şi refacerea faţadei afectate de infiltraţiile produse în timpul ploilor.

„Planul de investiţii, care este anexă la bugetul de venituri şi cheltuieli, a fost aprobat în luna mai. La investiţii majore avem o reabilitare capitală a clădirii Plugari, de care ne-am şi apucat, unde funcţionează impozitele şi taxele locale şi DIAP-ul. Noi am avut intervenţii doar la faţadă. Acum ne îndreptăm şi pe partea dinspre Plugari, care este destul de deteriorată, cu reparaţii la acoperiş. Deci asta ar fi o investiţie, reparaţii capitale la clădirea Plugari. Aceea este clădirea noastră, dar funcţionează DIAP-ul. Intervenim la ea fiindcă am avut pe timpul ploilor nişte infiltraţii, apoi partea dinspre Plugari este deteriorată şi trebuie să intervenim să facem şi o hidroizolaţie şi ca atare acesta este un obiectiv de investiţii”, a explicat directorul Agropieţe Tulcea.

Totodată, a fost finalizat şi un proiect început de anul trecut în Piaţa Neptun, unde au fost amplasate patru module comerciale noi. Spaţiile sunt racordate la reţelele de energie electrică şi apă, au fost atribuite prin licitaţie şi vor fi folosite pentru activităţi de pescărie, panificaţie, cofetărie şi florărie.

„Este finalizat şi obiectivul de investiţii început de anul trecut în Piaţa Neptun, când am achiziţionat patru module noi comerciale. Ele sunt licitate deja. Pentru racordarea la reţeaua electrică şi reţeaua de apă a mai durat un pic. Cel puţin de la reţele electrice, a ţinut aproape patru luni de zile, iar vineri s-a finalizat şi această lucrare. La cele patru module vom avea funcţiunea <<pescărie>>, Deltaica a licitat, va fi panificaţie, cofetărie şi florărie”, a menţionat Rodica Pascale.

SC Agropieţe SA Tulcea continuă să modernizeze şi Piaţa Veche. În prezent este în desfăşurare procesul de înlocuire a tonetelor metalice cu cele din poliester armat cu fibră de sticlă.

„Continuăm procesul de a achiziţiona tonete din poliester armat cu fibră de sticlă, le înlocuim în Piaţa Veche. Dacă acolo aşteptăm primăria să continue demersurile pentru regenerarea urbană, până se va întâmpla acest lucru măcar tonetele metalice să le schimbăm cu aceste tonete de fibră de sticlă”, a precizat Rodica Pascale.

S.C. Agropieţe S.A. gestionează activitatea desfăşurată în patru locaţii din municipiu: Piaţa Sf. Gheorghe (Piaţa Nouă), Piaţa Veche, Piaţa Vest, Piaţa Neptun şi Complex Comercial Plugari.