Senatorul Ionel Carp salută adoptarea, cu 94 de voturi „pentru”, a declaraţiei prin care Senatul României cere oficial autorităţilor suedeze de protecţie a copilului repatrierea imediată a minorelor Sara şi Tiana Samson, în scopul reunificării familiei. Parlamentarul subliniază că statul român are dreptul legitim şi datoria constituţională de a-şi proteja cetăţenii în faţa unor acţiuni abuzive de separare parentală care ignoră voinţa expresă a copiilor.
În cadrul şedinţei de plen, la care au asistat din balconul de onoare familiile greu încercate Samson şi Bodnariu, s-a cerut ferm revizuirea interdicţiilor de contact dictate de serviciile sociale suedeze. Documentul adoptat invocă necesitatea respectării tradiţiilor, culturii şi religiei cetăţenilor români, precum şi permiterea evaluării minorelor de către experţi din România.
Declaraţia Senatului critică lipsa de comunicare a autorităţilor suedeze şi solicită deschiderea unei anchete independente privind presupusele abuzuri ale agenţilor sociali. De asemenea, se cere implicarea directă a Preşedinţiei României şi elaborarea unui proiect de hotărâre de Guvern pentru înfiinţarea unei structuri naţionale dedicate gestionării cazurilor de alienare parentală din diaspora.
„Votul de astăzi este un mesaj de forţă şi solidaritate. Aşteptăm ca Suedia să arate respectul cuvenit statului român, normelor internaţionale şi drepturilor noastre asupra propriilor cetăţeni. Nu putem asista pasivi în timp ce sute de familii de români din străinătate trăiesc cu teroarea că le pot fi luaţi copiii. Vom lupta pentru fiecare copil român!”, a parlamentarul de Tulcea.
Comunicat de presă

