Tulcea se menţine în prima parte a clasamentului naţional al judeţelor în ceea ce priveşte turismul intern, chiar dacă numărul vizitatorilor români care s-au cazat aici a scăzut uşor în prima jumătate a anului 2026. Potrivit unei analize realizate de Vola.ro pe baza datelor din baza Tempo a Institutului Naţional de Statistică, în structurile de cazare din judeţ au fost înregistraţi 55.169 de turişti români în primele şase luni ale anului.

Faţă de aceeaşi perioadă din 2025, numărul este mai mic cu 495 de persoane, ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 0,9%. Este, de altfel, cea mai redusă diminuare înregistrată la nivel naţional.

 Tulcea urcă două poziţii în clasament

Chiar dacă a pierdut câteva sute de turişti români, Tulcea a urcat două poziţii în clasamentul naţional, ajungând pe locul 24 din 42 de judeţe. Rocada s-a produs după ce judeţe precum Dolj, Satu Mare şi Gorj au coborât sub Tulcea. În imediata apropiere a judeţului se află Argeşul, cu 64.519 turişti români, în timp ce Doljul a înregistrat 51.649. Mediana clasamentului naţional este de 66.863 de turişti, ceea ce înseamnă că Tulcea se află la aproape 11.700 de turişti distanţă de acest nivel. Nopţile petrecute de turiştii români în unităţile de cazare din judeţ au scăzut mai repede decât numărul vizitatorilor: 118.264, cu 3,8% sub aceeaşi perioadă a anului trecut. Sejurul mediu s-a scurtat de la 2,21 la 2,14 nopţi, dar rămâne peste media naţională, care a coborât de la 1,97 la 1,91.

 Delta rămâne principalul motor turistic al judeţului

Datele arată că turismul din Tulcea este concentrat în special în Delta Dunării, şi nu în municipiul reşedinţă de judeţ. Crişan, comuna situată între braţele Dunării, a atras 19.180 de turişti, români şi străini la un loc, din totalul de 59.518 turişti înregistraţi la nivelul judeţului. Prin comparaţie, municipiul Tulcea a avut 13.788 de turişti, iar pe podium a urcat şi  Murighiol, cu 8.175 de turişti. Astfel, principalele destinaţii turistice ale judeţului rămân localităţile din Delta Dunării, care concentrează o parte importantă din fluxul de vizitatori.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.