Sunt ultimele două zile în care elevii din clasele a IX-a şi a X-a şi adulţii de minim 18 ani se pot înscrie în cercetăşie. Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Filiala „Lotus” din Tulcea recrutează până mâine, liceeni din ciclul inferior şi adulţii ce vor să se dezvolte şi să sprijine educaţia viitoarelor generaţii.

„Suntem o comunitate ce există în Tulcea de 32 de ani, un mediu plăcut şi plin de activităţi practice, un loc unde vă puteţi dezvolta abilităţile de supravieţuire în natură, de lucru în echipă, de protejare a mediului înconjurător şi multe altele. Oferim tinerilor ocazia să organizeze proiecte la nivel local pentru comunitate, să înveţe să coordoneze, să delege şi să devină viitori adulţi responsabili şi funcţionali în societate. Prin organizaţia noastră puteţi participa şi la evenimente naţionale şi internaţionale, puteţi cunoaşte oameni noi, culturi noi şi puteţi călători într-un mediu sigur, organizat şi plin de oportunităţi. Oferim şi adeverinţă de voluntariat utilă pentru dosarele personale”, ne-a declarat preşedintele Centrului Local Lotus Tulcea, Vlad Dragu.

În acest weekend va avea loc şi deschiderea noului an cercetăşesc.