Bogdan Bâtcă, de 23 de ani, a fost propus pentru arestare preventivă de procurorii tulceni, dar instanţa a considerat că interdicţia de a părăsi ţara este suficientă în acest caz * tânărul a condus beat, la puţin timp după trecerea în noul an, şi a provocat un accident în urma căruia a murit Radu-Alexandru Crăciun, de 23 de ani.

Procurorii tulceni l-au vrut după gratii pe tânărul de 23 de ani care, în noaptea de Revelion, s-a urcat beat la volan şi a provocat un accident mortal. Deşi anchetatorii au propus instanţei eliberarea unui mandat de arestare preventivă, magistraţii au fost îngăduitori şi au considerat că Bogdan Bâtcă poate rămâne în libertate, dar nu poate părăsi teritoriul României.

“La data de 1 ianuarie 2014, a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, în baza unei ordonanţe de reţinere, Bogdan B., de 23 de ani, din Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. La data de 2 ianuarie, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunere de arestare preventivă, dar instanţa a dispus măsura obli-gării de a nu părăsi ţara. Cercetările continuă”, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, comisarul şef Daniela Condrea.

accident-noaptea-revelion