Aproximativ 260 de copii din comunitatea Mihai Bravu vor beneficia de un pachet de investiţii cu fonduri europene în infrastructura şcolară din localitate. Este vorba de mo-dernizarea Şcolii Gimnaziale Turda, dar şi de construirea unei grădiniţe în aceeaşi localitate. Suma acestor proiecte înseamnă aproximativ 540.000 de euro, investiţiile fiind finanţate prin ITI Delta Dunării.
„Pentru modernizarea şcolii am făcut licitaţia şi aşteptăm avizul pentru începerea lucrărilor. Pentru construcţia grădiniţei de la Turda a avut loc licitaţia. În aproximativ o lună sperăm să începem lucrările”, ne-a declarat Tănase Răducanu, primarul comunei Mihai Bravu.
Într-o săptămână se dă ordinul de începere pentru asfaltarea drumurilor
Tot prin ITI la Mihai Bravu se asfaltează 6 kilometri de drumuri de interes local. Investiţia înseamnă aproximativ 850.000 de euro.
„Avem contractul semnat, urmează ca într-o săptămână să dăm ordinul de începere. Se va interveni pe 23 de străzi din interiorul comunei. Tot cu bani europeni se vor realiza două parcuri la Turda şi Mihai Bravu. Sperăm ca aici să începem lucrările într-o lună, două”, a precizat sursa citată.
În prezent s-au început lucrările de reabilitare a Căminului Cultural din Turda.
„Mai avem două investiţii similare la Mihai Bravu şi la Satu Nou. În primul caz s-a dat ordinul de începere a lucrărilor şi urmează să începem lucrările în scurt timp şi la Satu Nou”, ne-a declarat primarul comunei Mihai Bravu, Tănase Răducanu.
Cele trei investiţii însemnează aproximativ 740.000 de euro şi sunt finanţate cu fonduri europene nerambursabile.
Prin instrumentul financiar ITI Delta Dunării pe zona privată s-au accesat proiecte pentru modernizarea sistemelor de irigat şi dezvoltarea exploataţiilor agricole.
„Investiţia în educaţie este cea mai rentabilă pe termen lung. Investind în copiii noştri, în educaţia lor, investim în viitor. Este de datoria noastră să facem acest lucru iar la Mihai Bravu cu siguranţă ne-am onorat această responsabilitate. Asfaltarea drumurilor este şi ea o investiţie importantă pentru comunitatea tulceană”, ne-a declarat Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.