Săptămâna aceasta, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea, Horia Teodorescu, se va întâlni cu ministrul Transporturilor pentru a pune pe tapet neînţelegerile existente între instituţia judeţeană şi Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, în ceea ce priveşte bunurile deţinute pe faleza municipiului, în zona Vămii.
„Lucrările de pe faleză merg foarte bine, urmând a se extinde şi la capătul din zona Vămii. În acea zonă au fost nişte inadvertenţe a celor de la APDM. Cred că este o problemă subiectivă pe care dânşii o ridică. Noi le-am oferit posibilităţi de a stinge aceste pretenţii, dar se pare că cei de la APDM forţează foarte mult lucrurile într-o zonă în care nici noi nu putem să luăm o decizie, iar dânşii se cramponează de o anumită sumă pe care au obţinut-o prin evaluare. Nu cred că este vreo problemă de obstrucţionare a investiţiei, nici nu cred că se poate, deoarece statutul terenului arată că este în administrarea Consiliului Judeţean. Eu săptămâna viitoare voi încerca să explic ministrului Transporturilor situaţia de la Tulcea, pentru că nimeni nu are voie să obstrucţioneze un proiect de 40 de milioane de euro, un proiect în beneficiul oraşului, dorit de tulceni”, ne-a declarat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
Preşedintele Horia Teodorescu susţine că cei de la APDM Galaţi au ceva cu tulcenii şi aminteşte faptul că şi instituţia gălăţeană dezvoltă două investiţii pe teritoriul administrativ al municipiului Tulcea.
„Sunt mici probleme pe care, nu ştiu de ce, dânşii le ţin în continuare calde, uitând că şi ei dezvoltă alte două investiţii pe teritoriul administrativ al municipiului Tulcea. Dacă e să fiu mai tranşant, de fapt dânşii au ceva cu tulcenii, cu populaţia judeţului şi a municipiului, încercând să frâneze într-un fel sau altul această investiţie. Lucrurile nu vor sta aşa, pentru că noi am fost destul de deschişi şi am oferit toate alternativele posibile astfel încât să nu existe nici un fel de animozitate în relaţiile dintre CJ Tulcea şi APDM Galaţi. Eu zic că cei care nu au intenţii bune de la APDM Galaţi se vor alinia şi lucrurile vor merge fără probleme înainte”, a precizat Teodorescu.
De altfel, conducerea APDM susţine că nu are nicio problemă cu proiectul de reabilitare demarat în iulie de Consiliului Judeţean Tulcea şi că nu a cerut niciodată sistarea lucrărilor, dar trebuie protejat interesul companiei.
APDM deţine în zona Vămii a falezei din Tulcea mai multe bunuri printre care pavele şi reţele electrice sau de apă, iar până în prezent, deşi s-au purtat mai multe discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Tulcea, nu s-a ajuns la o valoare comună a platformei.
„Eu nu aş vrea să ajung în instanţă. Înţeleg că ei au făcut acţiuni în instanţă. Putea să existe o mediere printr-un evaluator independent care să dea o sumă acceptată de ambele părţi”, a spus preşedintele CJ Tulcea.
Conducerea CJ Tulcea a afirmat recent faptul că investiţia se va termina într-un termen mai scurt cu câteva luni, faţă de termenul prevăzut de proiect.
Valoarea totală a lucrărilor care se execută pe faleză, de către asocierea Max Boegl România – Complex Delta Max Bogl Stiftung & Co.KG – Tulcea este de 190.162.236,67 lei, fără TVA. Din această sumă, 159.969.733 lei reprezintă finanţarea eligibilă, iar CJ va aloca 3.199.394,66 lei. Durata totală de realizare a proiectului este de 42 de luni.