Ieri au început primele meciuri ale Campionatului Naţional de Cadeţi, seria B, care se desfăşoară până duminică la sala Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Tulcea.
În acest prim turneu joacă echipele CSS Tulcea, CSS 1 Constanţa şi CSS Arcada Galaţi.
Miercuri de la ora 18.00 a avut loc primul meci între CSS Tulcea şi CSS 1 Constanţa, urmând ca astăzi să se desfăşoare cel de-al doilea meci între echipele CSS Arcada Galaţi şi CSS 1 Constanţa, de la ora 14.30. Sâmbătă, în ultimul meci din primul turneu al campionatului naţional cele două echipe care vor juca sunt CSS Tulcea şi CSS Arcada Galaţi, de la ora 13.30.
„Nu am mai participat la un turneu de un an de zile. Noi sperăm să câştigăm acest turneu, dar scopul principal este acomodarea cu competiţiile oficiale. Antrenamentele au decurs normal de pe data de 8 februarie, când am putut să le reluăm. Până atunci am stat şi am mai încercat să facem antrenamente online. Când a început şcoala, în septembrie, am făcut o lună şi jumătate antrenamente şi după aceea ne-au închis şi am început tocmai în februarie”, ne-a declarat antrenorul secţiei de volei masculin, Constantin Burungiu.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.